"În teatru trebuie să ai şi şansă..."
Încă din copilărie asculta radioul, pe vremea aceea neştiind că va ajunge la Teatrul Radiofonic. Asculta piese, le rescria a doua zi, având o memorie foarte bună, şi încerca să le pună în undă. Aşa au început primele scene de teatru din viaţa sa. Maestrul Dan Puican împlineşte mâine 76 de ani. La mulţi ani!
Desen de Romeo Răileanu
"În aceste zile pregătesc audiţia piesei «Omul şi extraterestra» de Dan Tărchilă – care va avea loc la barul Majestic, avându-i în distribuţie pe Virgil Ogăşanu, Horaţiu Mălăele, Adriana Trandafir şi Eugen Cristea. De asemenea, în studioul T1 al Radiodifuziunii Române (RDR), montez piesa «Măscăriciul» după Cehov, în interpretarea lui Horaţiu Mălaele şi Nicolae Urs.
Mi-am făcut debutul la Teatrul din Baia Mare în 1956, ca actor, făcând parte din aşa-zisa «generaţie de aur». După un an am fost actor la Teatrul din Braşov, până în 1963, iar de atunci sunt regizor artistic la Radiodifuziunea Română.
Atât un actor, cât şi un regizor trebuie să aibă şansă. În 1951, marele actor Cerkasov, care ne-a vizitat Institutul de Teatru, fiind întrebat de studenţi ce-i acela talent, el a răspuns: talentul este să ai la aptitudini nota 8, muncă de nota 9 şi şansă de nota 10.
În timpul studenţiei am văzut în Bucureşti spectacole extraordinare, cu cei mai mari actori de după război, care majoritatea ne erau profesori la Institut. Acum, unele spectacole, din păcate, sunt pline de vulgarităţi şi nu mai primează cuvântul. Din cele peste o mie de piese şi scenarii de radio pe care le-am pus în undă, cea mai dragă mi-a fost integrala Cehov, avându-i în distribuţie pe cei mai mari actori ai anilor ’80, precum: George Constantin, Gina Patrichi, Victor Rebengiuc, Mircea Albulescu, Valeria Seciu, Silvia Popovici, Gheorghe Cozorici, Ştefan Iordache, M