Din cele 660.200 de locuri de muncă apărute în 2008, 77% au fost ocupate de femei. În acelaşi timp, numărul bărbaţilor care au intrat în şomaj s-a dublat, în comparaţie cu cel al femeilor. În pragul datei de 8 martie, când se va sărbători Ziua Internaţională a Femeii, Fundaţia Adecco a realizat un studiu pentru a surprinde profilul femeii care lucrează.
Acest studiu relevă că, în 2008, femeile au ocupat majoritatea posturilor create, reprezentând 77% din cei 660.200 de noi muncitori înregistraţi în Spania.
Numărul bărbaţilor şomeri a crescut cu 92% faţă de 2007, în timp ce numărul femeilor, doar cu 45%. Totodată, în timp ce bărbaţii au pierdut 656.000 de slujbe, femeile au câştigat 36.400.
Studiul precizează că această situaţie poate fi consecinţa faptului că bărbaţii lucrau în domeniile cel mai puternic afectate de criza economică - industrie şi construcţii -, în timp ce femeile şi-au păstrat slujbele din domeniul sanitar şi educaţional.
În 2008, aproape jumătate dintre femeile care s-au angajat au găsit un loc de muncă în sectorul servicii (49,5%). Pe locul al doilea se află industria (31,4%), urmată de alimentaţie şi turism (15,7%), agricultură (2%) şi construcţii (1,4%).