Încă nu-şi cunoscuse viitorii colegi de trupă. Nici măcar nu-şi dorea să devină cântăreţ, ci actor. Iată ce-şi aminteşte Viorel Şipoş, din longeviva dar recent destrămata trupă 3rei Sud-Est, despre anul de graţie 1989.
"În luna martie tocmai mă mutasem cu familia din M. Kogălniceanu în Constanţa. Pentru mine a fost o schimbare de anvergură, practic am trecut de la sat la oraş. Ca urmare, am început să mă consider mai răsărit, am dobândit şi puţin tupeu, ce mai, mă credeam special nevoie mare. Putem să mănânc batoane de pâine, covrigi, să beau iaurt la sticlă, parcă dădusem peste bunătăţi cereşti. În plus, făceam cunoştinţă şi cu interminabilele cozi de la magazine. De la magazinele din Constanţa, se-nţelege! De parcă ăsta era un pas înainte. Ţin minte că erau cozi infernale, de ore întregi, foarte lungi şi plicticoase pentru un adolescent ca mine, de 15 ani. Nu era nici un fel de ordine, toată lumea era disperată să apuce ceva, la foametea şi lipsurile care existau. Se buluceau peste tot femei, bătrâni, copii, era de fapt o îngrămădeală fără vreun sens anume, o situaţie tristă. Ţin minte că, odată, am stat la o coadă până noaptea târziu şi, în cele din urmă, ne-au chemat vecinii acasă că ne inundaserăm, iar pe carne tot nu am pus mâna.
Dar am apucat să mă şi distrez pe atunci, cu toate restricţiile care existau. Cel mai mult îmi plăcea în tabere. Ni se organiza un program complet, eram plimbaţi pe munţi, ni se dădea tot timpul pateu, pateu dimineaţa, cu ceai, pateu la prânz, pateu seara, la cină. Făceam careuri, unde în fiecare zi elevii neascultători erau mustraţi. Pentru ceilalţi asta era o încântare deosebită. Intonam nenumărate cântece patriotice, făceam foc de tabără, vizitam peşteri, văgăuni – era frumos.
Îmi amintesc cu plăcere şi de zilele de duminică ale anului 1989. Atunci mergeam la cofetărie şi ne î
