Municipalitatea nu mai are bani să finalizeze unul dintre proiectele cu care fostul primar general Adriean Videanu s-a lăudat în 2007. Este vorba despre linia de metrou de la Piaţa Victoriei până la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă“ Otopeni, pe care Primăria Capitalei vrea acum să i-o paseze Ministerului Transporturilor. Transferul va fi supus votului astăzi, în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).
“Aşa au hotărât consilierii generali în comisii, pentru că noi, ca municipalitate, nu putem să facem investiţii în afara Bucureştiului, iar în momentul de faţă nu avem fonduri să realizăm proiectul”, a declarat, pentru “Adevărul”, directorul Direcţiei de la Transporturi din Primăria Capitalei, Ion Dedu.
El a adăugat că, în ciuda problemelor financiare, municipalitatea nu a renunţat la idea preluării metroului de la Ministerul Transporturilor.
Documentaţia pentru linia de metrou a fost plătită de către Primăria Capitalei si, potrivit acesteia, investiţia pentru 15,79 kilometri de linie, 19 staţii şi un depou ar presupune peste un miliard de euro. Durata de realizare a investiţiei a fost estimată la şapte ani.