EPISODUL 1

Mâine nu va mai fi la fel Ma plictisesc ingrozitor tigarile pe care le fumez, romanele pe care le frunzaresc, joburile pe care le gasesc sporadic, zilele in care stau inchisa in casa. Ma reped cu furie spre biroul decorat cu siruri neuniforme de corpuri de biblioteca, imping etajerele, imi aduc aminte ca am Fetita cu o mie de riduri, deja vizualizez imaginea de pe coperta unu, stiu poza de pe coperta 4 si nici o carte nu mi se pare mai potrivita acum. Ma simt copilul imbatrânit, cu palaria cu boruri largi si paloarea care iradiaza din chenarul pozei. Am senzatia ca cineva isi bate joc de mine, ca ma lasa sa rascolesc rafturile si sa nu gasesc nimic, iar in locul cartii imi asaza doar chipul femeii de pe coperta, care se uita in ochii mei si surâde in continuare. Fara sa ma enervez, scot din raft in semn de impacare Ignoranta si adrenalina pulseaza din nou in mine. Imi umplu plamânii de fum si creierul incepe sa se relaxeze. Ma plimb prin casa cu usile si geamurile inchise, prin care lumina de afara trece doar cât sa nu bâjbâi, fara sa caut un loc unde sa ma opresc. Este una dintre zilele proaste, pline de lâncezeala. Dupa 25 ani in care mi-am expus corpul si l-am imbibat in miasma de Bucuresti, acum inchid storurile, iar lumea din exterior devine blurata. Trag cu coada ochiului la copiii din parcare, la vecinii care isi zavorasc usile cu zgomotul acela ingrozitor al metalului cheii frecat pe suprafata dura a butucului, inchid ochii. Nu mai este nimeni in jurul meu, ma sechestrez in viata asta noua care poarta izul rânced al descompunerii. De acum, de fiecare data când voi deschide usa, imi va cadea in brate un corp neformat de copil, culoarea roz a pielii sale de o luna si 3 saptamâni, textura abraziva a fetei din pozele facute in urma cu aproape trei decenii, mai grotesca decât orice carne proaspata pe care mi-o veti aduce in locul acesta intu