- Istoric - nr. 270 / 6 Martie, 2009 Viata patriarhului Miron a fost in intregime inchinata tarii sale. Rasarit ca o providentiala mila divina, din anonimatul unui camin sarac din Ardeal, suind treptele vietii si demnitatilor cu rabdare si credinta, Patriarhul Miron a biruit adversitatile legate de umila sa origine, pentru a se infatisa ca un cruciat care este sortit sa se jertfeasca. Feciorul lui George Cristea si al Domnitei Cristea din Toplita-Romana, Ilie Cristea, a cunoscut toate amaraciunile luptei pentru sfanta cauza a neamului romanesc si toate bucuriile de a fi vazut implinit marele ideal al multelor generatii de dincolo de Carpati. Viata lui e un imn al iubirii de neam. Din copilarie, s-a dovedit a fi un predestinat. Pe umerii sai inca fragezi apasa mostenirea unui trecut de suferinta si abnegatie. Bunicul sau, Vasile Cristea, din comuna Potoc, judetul Mures, a fost silit sa ia drumul pribegiei, in urma unui conflict cu oamenii contelui Kemeny, iar o ruda a sa dupa mama, Constantin Romanul, a fost linsat de unguri, pentru cutezanta sa nationala. Ilie Cristea a vazut lumina zilei sub aceste auspicii ale durerii, ascultand cum suspina neamul romanesc sub obezile asupririi straine. Lupta lui de mai tarziu poarta semnele acestor triste aduceri aminte. Patriarhul Miron, in ceasurile sale de putere si de satisfactie, era totusi un om de o infinita melancolie. Patriarhul a invins pentru ca a crezut. Si a murit, poate, definitiv impacat. Si-a facut datoria ca nimeni altul. A slujit tara si Biserica, sacrificandu-si intreaga sa fiinta pamanteasca. S-a nascut in anul 1868, la 18 iulie, din parinti tarani. Primele patru clase secundare le-a facut la liceul sasesc din Bistrita. Examenul de maturitate l-a trecut la liceul romanesc din Nasaud. A facut scoala si la Sibiu, in apropierea lui Saguna, care-i vorbea parca de dincolo de mormant. Dupa aceea, a fost numit inva