„Cartea – obiect de inspiratie medievala"
…Asa se numeste proiectul de ambitioasa amplitudine – inceput in vara lui 2008, cu prilejul Anului European al Dialogului Intercultural – avand ca autor Fundatia „ZIDUL-SOS, Ambient, Meserii si Arte Vizuale" (presedinte, pictorul Marin Raducu) lansat la Bucuresti, sub auspiciile Bibliotecii Nationale (director, conf. univ. dr. Elena Tarziman) si ale Uniunii Artistilor Plastici din Romania.
Organizat sub forma unui biblioatelier, proiectul isi propunea valorificarea patrimoniului cultural medieval romanesc in context european, cea dintai manifestare debutand prin amenajarea unei expozitii de carte de profil (manuscrise, sigilii, alte documente) care sa slujeasca drept subiecte de inspiratie pentru artisti (pictori, sculptori, graficieni, sticlari, ceramisti, fotografi). In acest cadru a fost prezentat (si) volumul de versuri „Ochiul celalalt", de Hristos Ziatas (grec trait in Romania, absolvent de Filologie, fost lucrator al Bibliotecii Nationale, stabilit in prezent in Canada) volum ce cuprinde multe poeme consacrate unor figuri ilustre din Evul de mijloc romanesc: Mircea cel Batran, Stefan cel Mare, Dosoftei, Huniazii, Mihai Viteazul, Dimitrie Cantemir. In legatura cu valoarea acestei carti, criticul literar C. Stanescu noteaza in prefata: „Patriotice in sensul cel mai pur si mai inalt al cuvantului, poemele acestea sunt la antipodul figurilor de ceara si eroilor impaiati, omorati a doua oara, din atatea productii ale maculaturii patriotarde a ultimelor patru-cinci decenii din Romania: poetul grec moare si invie cu fiecare din eroii pe care-i cheama la apel, antrenandu-i intr-o veritabila disputa cu sine insusi pe acesti pazitori ai solului nostru vesnic. (…) Sa primim cum se cuvine lectia grecului nostru: un poet de mare talent, o inteligenta iesita din comun".
***
Cea dintai manifestare