Se dedică doamnei Antoaneta Ralian pentru minunatul ei articol "Bătrîneţe fără tinereţe", din Dilema veche nr. 262

Tanti Clara a Samanthei-vrăjitoarea era o actriţă admirabilă. Ea nu dădea nici din nas, nici din umeri, nici din sprîncene (ca nepoată-sa), juca liniştită şi la locul ei rolul mătuşii bune, dragi şi enervante fără de care copilăria nu are haz, draci şi strudel. Ea avea farmecul strudelului, farmecul rasolului, căci mai toate mătuşile Clare au cîte ceva la stomac, o colită, o gastrită, un ulceraş " cum spunea o Clară de-a mea, diminutivînd boala ca pe un pisoi; întotdeauna marile lor talente gastronomice erau surori bune cu boli drăguţe şi încăpăţînate. Şi cu vieţi solitare în care bărbatul are un caracter epic, de personaj fabulos şi misterios. Mătuşile astea au poveşti despre bărbaţi, poveşti extraordinare, debitate între două deplasări ale oalelor pe foc şi ale cozonacului în cuptor.

Tanti Clara a Samanthei îmi amintea de vehemenţa cu care o mătuşă dinspre partea tatei îmi evoca " pentru a şti ceva despre viaţă… " ticăloşiile bărbaţilor de care avusese parte. Era serialul meu de luni seara, înainte de a descoperi Forsyte Saga. Bunică-mea dinspre partea mamei " geloasă de rîvna cu care această tanti Vivi se ocupa de educaţia mea " o contracara cu poveşti iuţi despre viclenia curtezanelor balzaciene şi îi punea mult pătrunjel în supă, ştiind foarte bine că Vivi nu-l suportă. Vivi avea expresia ei: "Am înţeles aluzia!". Bunica riposta dîrz: "Nu e nici o aluzie!".

Tanti Clara a Samanthei-vrăjitoarea mi-a rămas ca o aluzie permanentă la această tensiune dintre bunici şi mătuşi, două ministere esenţiale în guvernarea vieţii din copilărie pînă în tinereţe. După aceea, mătuşa se stinge încet-încet, pare-se că nu mai are sens, deşi ea se străduieşte să-l găsească, ba ţinîndu-te la telefon cu sciatica ei, ba venind să vadă cum te-ai aranja