Secretarul de stat american, Hillary Clinton, s-a adresat vineri in Parlamentul European politicienilor din UE, declarand ca o criza economica este "o oportunitate" in domeniul implementarii tehnologiilor verzi.
"Sa nu irositi niciodata o criza buna, pentru ca poate avea un efect pozitiv asupra schimbarilor climatice si asupra securitatii energiei", le-a spus Clinton parlamentarilor europeni, potrivit Reuters.
Secretarul de stat a condamnat utilizarea energiei ca parghie politica, subliniind nelinistea europenilor dupa ce Rusia a amenintat din nou ca opreste gazele livrate Ucrainei si Europei.
Europa are in plan reducerea emisiilor de carbon cu o cincime fata de nivelul din 1990 in urmatorii zece ani iar presedintele american Barack Obama a propus o schimbare a politicii Statelor Unite in favoarea utilizarii energiilor alternative.
Relatiile cu Rusia, de la zero
Secretarul de stat american, Hillary Clinton, a mai declarat ca relatiile intre SUA si Rusia au parte de un nou inceput, insa a adaugat ca asta nu inseamna ca Statele Unite isi abandoneaza aliatii.
Relatiile la nivel inalt intre NATO si Rusia au fost reluate, joi, dupa ce in august 2008 au fost suspendate in urma conflictului armat dintre Rusia si Georgia.
Clinton a declarat, inainte de discutiile cu reprezentantii Rusiei, ca Moscova nu ar trebui sa aibe niciun cuvant de spus in privinta extinderii NATO si nicio sfera de influenta, potrivit BBC.
Clinton a reiterat intentia SUA de a incepe o noua relatie cu Moscova.
"O sa apasam butonul de ,reset' in ceea ce priveste relatia cu Rusia. Avem o lista lunga de probleme asupra carora vom incepe discutiile si vom incerca sa ne punem de acord", a declarat Clinton.
Clinton a subliniat ca abordarea administratiei Bush in relatiile bilaterale cu Rusia