Intr-un guvern de larga respiratie democratica a artistilor, portofoliul Ministerului Semnelor nu se cuvine atribuit decât doamnei Casia Csehi. Ea este singura care se poate ingriji de vâltoarea de indicatoare ce ne asalteaza existenta culturala. Doar ea este in stare sa struneasca stigmatele acestei lumi, sa le clasifice, sa le mângâie apoi cu privirea, dupa care sa le aseze cuminti in sertarele incapatoare ale Ministerului. De aceea, poate ca mult mai nimerit ar fi sa raspunda si de arhiva. Arhiva de semne a lumii.
In expozitia de la Simeza, intitulata „Misterul semnelor*, lucrarile Casiei Csehi – care, dupa cum aprecia odata profesorul ei, Vasile Kazar, sunt singulare in lumea graficii contemporane, fiind foarte putin atasate de mode sau curente – intregesc raportul secret (fiindca doar putini artisti il cunosc cu adevarat! ) dintre geometrie si expresivitate. Arta ei consacra, sacralizeaza semnul si-l trimite in zona aperceptiva. Ca sa comunice.
Astfel ca, dincolo de faptul ca oferta pentru ochi depaseste cu mult stradania manufacturiera (care, intre altele fie spus, este uriasa, trecând voios granita credibilului!), ele, semnele, adunate cu grija in manunchiuri referentiale, compun mesaje grafice. Complexe si diverse. De la aparent simplele (dar, in realitate, profunde!) aluzii totemice de sorginte vag egipteana sau indiana, pâna la elementele de baza ale compozitiei traditionale românesti (un testimoniu arhaic al semnului grafic aidoma cicatricei, denumit, printr-un regionalism oltenesc invechit, beleazna!). Si de la hipertrofia poetica a unei siluete feminine nepamântene ce se eterizeaza, având in spate fondul unei invazii de ideograme, pâna la transformarea unui biet sipet (cufarul acela chiar exista, zavorât cu lacate!) in opera de arta a unui giuvaergiu de Damasc.
Toate aceste baleiaje conotative subtiri au ca efect un fenom
