Cu cateva exceptii nesemnificative, aproape nimic nu s-a mai pastrat din Iasul de altadata, din targul acela patriarhal, plin de praf, biserici si ciori, unde oameni de pretutindeni veneau sa faca negot si sa se inchine, smeriti, la icoane.

E drept, mare parte dintre indraznetele monumente care au adus gloria locului, unde s-a statornicit o vreme curtea domneasca, daca nu vor fi rezistat intacte la rugina timpului, au fost totusi restaurate, spre a putea oferi si vizitatorului de astazi prilejuri de jubilatie mistica sau, in absenta fiorului religios, macar de banala incantare estetica. Intr-adevar, dupa lasarea serii, de sus, de la ultimul etaj al Hotelului Unirea, privelistea e incantatoare: reflectoarele scot in evidenta, acolo unde te astepti mai putin, printre soselele supraaglomerate si blocurile sinistre, ziduri de piatra grea, cu aspect medieval, siluetele nobile ale unor cladiri din alt veac, in fine, tot lucruri demne de admirat, care traseaza de altfel chiar harta turistica a urbei. Din pacate doar asa, de la distanta, in clipele de ragaz si intr-o dispozitie favorabila reveriei mai reusesc sa-mi iubesc orasul si sa ma las vrajit de frumusetile lui.

Insa cine nu e familiarizat cu peisajul are sansa de a incerca emotii autentice oricand, chiar pe timpul zilei, numai pasind pragul Mitropoliei, al Goliei, Galatei sau Cetatuii. Apoi, daca e vorba despre un ins cu veleitati intelectuale, el se va imagina, desigur, mergand cu sfiala pe urmele marilor scriitori care au trecut pe aici, pe la Rapa Galbena, Casa Pogor, Bojdeuca din Ticau si, mai sus, pe la Universitate, pana in Copou, la vestitul tei. Or, mie, iesean get-beget, nefiind inclinat sa visez la astfel de lucruri cu ochii deschisi, toate aceste „minuni" mi se par, in lumina zilei, destul de meschine asa conservate cum sunt, ca niste vestigii de pret scoase parca din