Tribunalul Cluj l-a arestat miercuri seară, pentru 29 de zile, pe fostul ofiţer al serviciului de informaţii al Ministerului Justiţiei, Floricel Vitan. Confom unui comunicat al DNA, acesta este acuzat de trafic de influenţă. „Le-a pretins reprezentanţilor unei societăţi comerciale din municipiul Cluj-Napoca procente din valoarea unui contract de achiziţie publică, iniţial 1,5 % (echivalând cu 45.000 Euro) iar ulterior de 0,5 % (echivalând cu 15.000 Euro), contract ce făcea obiectul unei licitaţii”, se arată într-un comunicat al DNA.
Afaceri cu armata
Concret, Vitan este acuzat că i-a promis patronului societăţii Exclusiv Catering, Nicolae Mureşan, că îl va ajuta să câştige o licitaţie organizată de Ministerul Apărării Naţionale (MApN).
Avocatul lui Vitan, Sergiu Bogdan, a precizat că arestarea clientului său s-a făcut în baza unor înregistrări video şi telefonice. Floricel Vitan a mai fost arestat în 2000, tot pentru trafic de influenţă, în scandalul Gabor Lajos.
Atunci, Vitan a fost condamnat la patru ani de închisoare, din care a efectuat trei. El a dat în judecată România la Curtea Europeana pentru Drepturile Omului, pe motiv că i-a fost încălcată prezumţia de nevinovăţie, şi a câştigat procesul, statul român fiind obligat să îi plătească 2.000 de euro.