* Costică Gălăţeanu este acuzat de lovire şi port ilegal de cuţit
În vârstă de 40 de ani, recidivistul Costică Gălăţeanu, autorul unei agresiuni petrecute anul trecut, pe strada Aurel Vlaicu, a fost dat pe mâna judecătorilor, pentru că l-a înjunghiat pe un bărbat, pe stradă, în timpul unei dispute.
Potrivit dosarului penal instrumentat de procurorul Gheorghe Velea, de la Parchetul de pe lângă Judecătorie, în ziua de 30 iulie 2008, Ion Tomescu s-a deplasat la domiciliul lui Marian Mavrodin, proprietarul unei căruţe, rugându-l pe acesta să-l ajute la căratul mobilei. La scurt timp, şi-a făcut apariţia învinuitul Costică Gălăţeanu, care i-a cerut aceluiaşi Mavrodin să-l ajute să care gunoi. În aceste împrejurări, între Tomescu şi Gălăţeanu a izbucnit un conflcit spontan, generat de faptul că proprietarul căruţei intenţiona să-l ajute mai întâi pe primul. Pe moment, conflictul a fost aplanat, după ce inculpatul l-a lovit cu cotul în piept pe rival. În loc să se liniştească însă, recidivistul s-a dus acasă şi a luat un cuţit, cu care l-a înjunghiat în spate pe Ion Tomescu. A intervenit Mavrodin, care a aplanat conflictul, victima fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Urmare a leziunilor căpătate ("plagă înjunghiată latero-vertrebrală stânga"), bărbatul a avut nevoie de 9 zile de îngrijiri medicale, spun anchetatorii. Audiat fiind, autorul agresiunii a recunoscut că l-a lovit cu pumnul şi că l-a îmbrâncit pe Ion Tomescu, negând, însă, că l-ar fi înjunghiat. "Este posibil să se fi înţepat într-o tablă din gard", le-a spus inculpatul oamenilor legii.
* Costică Gălăţeanu este acuzat de lovire şi port ilegal de cuţit
În vârstă de 40 de ani, recidivistul Costică Gălăţeanu, autorul unei agresiuni petrecute anul trecut, pe strada Aurel Vlaicu, a fost dat pe mâna judecătorilor, pentru că l-a înjunghiat pe un bărbat, pe s