La prima vedere, piata centrelor comerciale arata rau: proiecte amanate, vanzari in scadere, iar presiunea din partea retailerilor pentru scaderea chiriilor este tot mai ridicata. Privind la jumatatea plina insa, criza a venit poate tocmai la momentul potrivit, pentru a evita supraoferta anuntata.
Pe langa cele 40 de centre comerciale existente in prezent la nivel national, alte 24 de unitati sunt deja in constructie, potrivit datelor anuntate de companii, ceea ce ar putea sa duca in urmatorii doi ani stocul comercial spre 70 de unitati, scrie revista Business Construct.
In plus fata de acestea, pe piata au fost anuntate in ultimii ani proiecte pentru cel putin alte 50 de unitati in toate orasele medii si mari ale tarii.
Presupunand ca toate aceste proiecte ar fi fost realizate intr-un interval de cinci ani, cat de mare este probabilitatea sa asistam la supraproductie si chiar la falimente, in conditiile in care consumul nu va mai avea aceeasi dinamica de crestere, iar unele orase s-au dovedit deja a fi supraevaluate?
"In afara de Suceava si Cluj, pentru moment, cred ca in fiecare oras din tara mai este loc de cate un mall sau parc de retail. Pe de alta parte, mai sunt si orase precum Braila sau Buzau in care centrele comerciale deschise nu au prins foarte bine", a declarat Luiza Moraru, head of retail department al companiei de consultanta imobiliara CB Richard Ellis Eurisko.
Opiniile sunt impartite inclusiv intre consultanti, reprezentantii DTZ apreciind ca in momentul de fata este greu pentru orice dezvoltator sa castige o pozitie buna pe o piata in care a fost deja realizat un centru comercial important.
"Cred ca in fiecare oras din afara Bucurestiului in care a fost construit deja un centru comercial cu un mix de chiriasi corespunzator isi va face cu greu loc un alt competitor, in actualele conditii de pe piata", spune O