Daţi o tură prin centrul Bucureştilor. Uitaţi-vă în vitrinele cafenelelor. Cele mai multe afişează cu mîndrie înscrisul "În acest local fumatul este permis". Nu vă vine să credeţi, dar încurajarea asta pe faţă (precum şi desfiinţarea locurilor de nefumători) e opera unui slujitor al sănătăţii. Care probabil e menţionat în toate acatistele producătorilor de ţigarete, dacă nu cumva, în curînd, şi pe pachete. Nu vreau să-i pomenesc numele " cîndva, înainte să ajungă demnitar, îmi închipuiam că e un om de treabă. Poate că nu e vina lui şi nu e decît încă un caz în care legile se fac fără teste pe realitate, tot aşa cum cosmeticele nu mai sînt probate pe animale nevinovate.

Legea cea nouă spune că localurile care nu pot împărţi în două populaţia, cu o barieră solidă, trebuie să aleagă. Fumători sau nefumători. Cele mai multe au ales acolo unde sînt banii: fumătorii stau mai mult, consumă mai mult şi, oricum, par a constitui majoritatea (nu sînt, statisticile îi dau totuşi în minoritate, la 46%). Rezultatul acestei legi inteligente, scrise cu picioarele de maimuţe pe citostatice, cu mîinile ocupate de trabuce, este că acum nefumătorii care se aşază într-o cafenea au garantat cel puţin un fumător la 1 metru distanţă de ei. Orice ai face, vei fuma. Pasiv. Activ. Beat sau treaz. Adolescent sau adult. Prin grija unei legi antifumat.

Felicitări legiuitorului. E un pas serios înapoi spre lumea a treia, unde probabil că ne simţim, de fapt, mai bine. Europa " şi în general Vestul civilizat " începe să renunţe la treaba asta, pe măsură ce în capul omului se insinuează ideea că a introduce fum pe acolo pe unde natura a prevăzut doar intrarea de aer e totuşi stupid, dincolo de a fi nesănătos. Fumatul nu mai e cool în ţările unde s-a inventat termenul ăla " iar asta s-a întîmplat cu o formă simplă de educaţie, pe care copiii o înţeleg cel mai bine: interdicţia. Logica