Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cască revoluţionară pentru călătorii 3D

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 6 martie 2009 ·

Dispozitivul realizat de cercetătorii britanici îi permite purtătorului să simtă mirosul florilor din Alpi şi căldura din Caraibe.

Oamenii de ştiinţă britanici au dezvoltat o cască specială, capabilă să recreeze imagini, mirosuri şi chiar şi gusturi ale unor locuri aflate la mii de kilometri distanţă de locul unde este purtătorul, scrie „The Daily Mail”.

Echipamentul de „realitate virtuală” le va permite utilizatorilor să trăiască experienţe şi senzaţii realiste legate de destinaţii greu accesibile în mod obişnuit, precum mirosul florilor dintr-o poiană din Alpi sau dogoarea soarelui din Caraibe.

Mai mult, elevii şi stu denţii vor putea simţi într-un mod mult mai personal cam cum era traiul de zi cu zi în Egiptul Antic, la Roma sau în Grecia. Botezat „coconul virtual”, aparatul este conectat fără fir la un calculator care transmite informaţii despre o lume virtuală sau despre o altă parte a lumii reale.

Conţinutul vizual este afişat pe un ecran de înaltă definiţie, capabil a reda imagini cu o claritate şi o strălucire de 30 de ori mai mari decât un televizor convenţional. În cască este integrată o bogată colecţie de substanţe cu diverse mirosuri, care ajung direct în nasul purtătorului, printr-un tub. Un set similar este disponibil pentru gusturi. Căldura şi umiditatea pot fi ajustate prin intermediul unui radiator şi al unui ventilator, în timp ce zgomotele ambientale sunt redate fidel prin mici difuzoare performante.

Profesorul Alan Chalmers, de la Universitatea Warwick, a apreciat că revoluţionara cască ar putea fi comercializată peste numai cinci ani, la preţul estimativ de 1.500 de lire sterline (aproximativ 1.686 de euro).

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum 25 minute
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum 15 minute
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum o ora
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 4 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 5 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Datoria guvernamentală a crescut în martie la 998,6 miliarde lei (minister)

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat în martie 2025 până la 998,617 miliarde lei, de la 990,84 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul F

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°