Ieri, ministrul Sănătăţii, Ion Bazac a avut o întâlnire cu liderii Sanitas din ţară, în cadrul Consiliului Naţional al Sanitas. Sindicaliştii din Sănătate nu au obţinut ieri de la ministru decât promisiunea că majorarea salarială promisă de fostul ministru, Eugen Nicolăescu, se va lua în discuţie după 15 aprilie. În schimb, ministrul i-a asigurat pe sindicalişti că personalul medical îşi va păstra locurile de muncă, salariile şi primele câştigate până acum.
„Este bine pentru noi şi aşa deocamdată. Cel mai mare beneficiu promis de ministru se referă la faptul că nu vor exista reduceri de personal în sistemul sanitar. Mai mult, noi ne vom păstra tot ce am obţinut până acum: un exemplu – tichetele de masă. Nu pierdem niciun tichet de masă. Să vedeţi alte categorii salariale cât vor fi de afectate pentru că li se vor tăia tichetele. De asemenea, noi nu pierdem niciun spor la salariu. Ceea ce e bine – deocamdată, păstrăm ce-am avut. După 15 aprilie vom mai vedea ce se va întâmpla. Nu ştiu să vă spun ce va fi, noi oricum avem un protocol semnat cu ministrul Nicolăescu şi nu avem de gând să renunţăm la el. Probabil că vom ieşi şi noi în stradă, dacă nu se va găsi o soluţie convenabilă ambelor părţi”, a declarat liderul Sanitas Braşov, Paul Negoescu, prezent ieri la întâlnirea de la Bucureşti.
Acesta a mai precizat că sanitarii sunt dispuşi să mai renunţe la pretenţii, în funcţie de cum va evolua economia. „Evident, vom vedea ce se va întâmpla şi, în funcţie de cursul economiei, vom încerca să ne adaptăm. Degeaba vom vrea noi majorări salariale, dacă vor fi peste 1 milion de şomeri care nu vor mai cotiza la Casă – (fondul de asigurări de sănătate – n.r.)”, a subliniat liderul Sanitas Braşov.
Potrivit unui acord semnat pe 15 noiembrie 2008, în mandatul lui Eugen Nicolăescu, de Federaţia Sanitas şi de Ministerul Sănătăţii, salariile din sistemul sanitar ar