Jurnalistul Traian Ungurean a semnat pe 5 martie ultimul editorial în Cotidianul. În aceeaşi zi, editorialistul a anunţat că este deschis la propunerea PD-L de a candida pe listele pentru Parlamentul European, dar că nu a făcut încă niciun demers administrativ în acest sens.
Vineri, conducerea editorială a ziarului Cotidianul a decis să renunţe la colaborarea cu Ungureanu, un susţinător deschis, în textele publicate în paginile ziarului, a PD-L şi a preşedintelui Traian Băsescu. ”Cotidianul regretă faptul că Traian Ungureanu a făcut această alegere în defavoarea jurnalismului, îi mulţumeşte pentru colaborarea de până acum şi îi urează succes în noua activitate”, se arată în comunicatul oficial care anunţă despărţirea.
Conducerea editorială îşi asumă decizia prin ”preocuparea permanentă de a delimita ferm opiniile politice de activismul politic”, principiu pe care susţine că l-a aplicat şi în cazul altor comentatori care au optat pentru viaţa de partid. (M.D.)
Jurnalistul Traian Ungurean a semnat pe 5 martie ultimul editorial în Cotidianul. În aceeaşi zi, editorialistul a anunţat că este deschis la propunerea PD-L de a candida pe listele pentru Parlamentul European, dar că nu a făcut încă niciun demers administrativ în acest sens.
Vineri, conducerea editorială a ziarului Cotidianul a decis să renunţe la colaborarea cu Ungureanu, un susţinător deschis, în textele publicate în paginile ziarului, a PD-L şi a preşedintelui Traian Băsescu. ”Cotidianul regretă faptul că Traian Ungureanu a făcut această alegere în defavoarea jurnalismului, îi mulţumeşte pentru colaborarea de până acum şi îi urează succes în noua activitate”, se arată în comunicatul oficial care anunţă despărţirea.
Conducerea editorială îşi asumă decizia prin ”preocuparea permanentă de a delimita ferm opiniile politice de activismul politic”, principiu pe care susţine că l-a apli