Cele trei volume din Balcanologia * lui Mircea Muthu vin în continuarea si, totodata, în completarea unui impunator proiect de radiografie a culturii sud-est europene care cuprinde pâna în momentul de fata nu mai putin de 15 volume.
Ca si Cornel Ungureanu, incisiv si rabdator analist al structurilor cultural-identitare din Europa Centrala, Mircea Muthu si-a dedicat aproape întreaga activitate literara cercetarii unei geografii spirituale. Si totusi, între cele doua întreprinderi complementare exista o diferenta deloc neglijabila: daca proiectul criticului timisorean a beneficiat de o aderenta imediata si aproape neconditionata în contextul mentalitar postcomunist, „balcanologia” lui Mircea Muthu a ramas pâna la începutul deceniului trecut într-un relativ con de umbra. Astfel, desi sincrone cu debutul editorial (Orientari critice, 1972) si popularizate într-o rubrica permanenta („Orientalia”), tinuta într-una dintre cele mai prestigioase publicatii ale vremii (Echinox), studiile criticului nu au avut, la data aparitiei, ecoul meritat. Cauza se afla, probabil, într-o asimilare eronata a studiilor lui Mircea Muthu cu obsesia etnocentrica din deceniile opt si noua. (De altfel, într-un interviu reprodus în tomul secund al Balcanologiei, autorul însusi tine sa înlature suspiciunea protocronismului, afirmând ca balcanismul autohton este produsul „urbanismului în dezvoltare” si, totodata, componenta unui „clasicism sui-generis”.) Iata de ce demersul balcanologic al cercetatorului clujean nu si-a revelat decât în ultimii ani adevarata amploare si utilitate, odata cu resurectia studiilor consacrate Peninsulei. Oricum, interpretarile lui Mircea Muthu au configurat între timp o vasta work in progress – cum îi place criticului sa o numeasca –, cu o deschidere interdisciplinara, cuprinzând studiile culturale si mitologia, estetica si filosofia culturii, is
