SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Ce de prostii mi-a fost dat să învăţ în liceu şi la facultate, despre trecutul patriei! Am fost minţit că Ştefan cel Mare a murit din cauza unei răni, când de fapt a fost spulberat pe trecerea de pietoni, la Dorobanţi, de un drogat. Ştie toată lumea de cine, de fiul bancherului Soliman Paşa, ăla cu vânătoarea anuală de lebede.
Iar Eminescu, săracu’ Eminescu n-a sfârşit nebun, ci la Canal, împuşcat de Nicolski personal. Eminescu le citea, în baraca pentru genii, lui Alecsandri şi Bălcescu din Constituţia UE, când pe uşă a năvălit agentul ruşilor urlând “Davai ceas!” şi i-a ciuruit. Doar Alecsandri a mai apucat să spună “Nu credeam să doară atât” şi şi-a dat şi el duhul.
Apoi, Mihai Viteazu. Ce de merite i s-au mai pus în spate, deşi n-a făcut altceva decât să ridice mâna în Opoziţie. Măcar Tăriceanu şi-a rupt un picior pe motocicletă, şi-a vărsat sângele pentru ţară, a simţit norodul că are şef. Ce-a făcut Mihai Viteazu, când a fost pus la Externe? Numai tâmpenii. La învăţământ, la fel. Mare scofală, c-a reintrodus slavona în actele oficiale! Ce se mai laudă liberalii cu asta, însă eu, unul, nu cred că e bine. Era mai bine turca. Dacă nu se îndura CNSAS-ul, să ne spună ce-a păţit marele George Călinescu, sfârşeam ignorant, convins că i-a secat brusc forţa creatoare într-o marţi, la trei şi un sfert. În marţea aceea, despre care scriu numai minciuni toate manualele şcolare, Călinescu a fost ridicat de Securitate. L-a turnat un asistent, pe motiv că gândeşte şi noaptea. Lui Călinescu i s-a interzis să mai gândească în afara orelor de program. Pe urmă, i s-a făcut un program scurt, de numai un curs pe săptămână şi aşa l-au făcut mic.
Despre Caragiale, mi s-a dat de înţeles că n-ar fi fost chiar patriot, că, după ce s-a stabilit definitiv la Berlin, nici n-a mai vrut să audă de România. Pă
