„Austerlitz“ de W.G. Sebald Traducere din limba germană şi note de Irina Nisipeanu

Editura Curtea Veche, 2009, Colecţia Byblos coordonată de Adrian Buz

Un roman dens, straniu, cu o scriitură apropiată de document, în care forţa epică a lui W.G. Sebald nu este decât una dintre calităţile acestui prozator german mai puţin cunoscut la noi. Autorul, născut în Germania, în 1944, a locuit după 1970 în Anglia, unde a predat la Universităţile din Manchester şi Norwich. A murit relativ tânăr, la 57 de ani, într-un accident de maşină, într-un moment când numele său începuse a fi vehiculat pentru un posibil premiu Nobel. De altfel, într-un interviu din 2007, Horace Engdahl, secretarul Academiei Regale Sudeze, declara că, alături de scriitorul polonez Ryszard Kapuscinski şi de filosoful francez Jacques Derrida, s-ar fi putut număra printre prestigioşii laureaţi ai râvnitului premiu.

Cu un tată care a lucrat pentru Reichswer şi a servit în armata nazistă, problema Holocaustului a fost una intens prezentă în romanele lui Sebald, nu foarte multe, dar foarte bine primite în Germania şi Anglia. Cele mai cunoscute romane ale sale, pe lângă „Austerlitz“, sunt „Inelele lui Saturn, Vertigo“ şi „Emigranţii“.

„Austerlitz“ este povestea personajului cu acelaşi nume, un pasionat al arhitecturii, pe care naratorul îl întâlneşte în marea gară din Antwerpen în timp ce studia arhitectonica fastidioasă a acesteia. Asemuit de narator cu Ludwig Wittgenstein, filosoful halucinat de claritatea ideii, acest Jaques Austerlitz, ins chinuit de amintirea unei copilării petrecute în afara familiei naturale, crescut de un pastor fără imaginaţie, sub alt nume, este un om care „a văzut idei“. Preocupările sale maniacale, dar nu mai puţin lucide în anumite privinţe, îl fac să studieze intens arhitectura, şi anume acele ample fortificaţii concentrate maniacal în jurul oraşelor pentru a le ap