Pe zi ce trece, se dovedeşte că Uniunea Europeană e un proiect pentru vremuri bune. În timpuri de criză, ceea ce ar trebui să funcţioneze ca un spaţiu comun scîrţîie din toate încheieturile şi din toate frontierele. Şi vorbeşte pe mai multe voci " cel mai adesea, disonante.

Îndesirea summit-urilor europene nu pare să arate altceva decît că liderii statelor naţionale care alcătuiesc UE se întîlnesc pentru a se întreba " vorba lui Lenin " "ce-i de făcut?". Aşa a fost şi săptămîna trecută, la Bruxelles. Statele din Est şi-au amintit de vremurile cînd erau "ţări frăţeşti" şi au încercat să obţină din partea Vestului o poziţie comună pentru susţinerea monedelor lor naţionale şi a economiilor lor atinse de criză. N-au reuşit. Nici nu aveau şanse, după ce preşedintele Nicolas Sarkozy declarase că statul va susţine industria auto naţională, cu condiţia să-şi "readucă" fabricile în Franţa, iar cancelarul Germaniei Angela Merkel anunţase un plan în termeni asemănători pentru industria auto germană. Unii dintre şefii statelor din Est mai voiau să obţină posibilitatea aderării mai rapide la moneda euro, dat fiind că monedele naţionale s-au devalorizat (şi) datorită speculaţiilor pe cursul faţă de moneda europeană. Nici asta n-au reuşit, deşi mulţi economişti afirmă clar că aşa-numitele "criterii de convergenţă" (criteriile pe care trebuie să le îndeplinească un stat pentru a fi primit în "Euroland") sînt rigide şi neadaptate vremurilor de criză. Practic, reuniunea de la Bruxelles s-a încheiat cu acelaşi discurs gol despre "solidaritatea europeană". După summit, multe ziare europene au anunţat apariţia unei noi Cortine de Fier, preluînd spusele premierului Ungariei, Ferenc Gyurcsani: "Nu trebuie să permitem apariţia unei noi Cortine de Fier, care să împartă Europa în două. La începutul anilor ’90, am reunificat Europa. Acum sîntem în faţa altei provocări: să unificăm E