Mircea Diaconu: „Ne-am tampit de tot cu criza asta”. Actorul Mircea Diaconu nu crede ca recesiunea a afectat cultura, dar spune ca Shakespeare si begoniile pot fi antidotul perfect pentru vremuri grele. Mircea Diaconu nu crede ca exista vreo criza in cultura si ca „toata isteria pe tema asta” este provocata de televiziune. Actorul, in varsta de 60 de ani, care anul acesta sarbatoreste 40 de ani de cand s-a urcat prima data pe o scena, spune ca nici la Teatrul Nottara, unde este director de sapte ani, nici in ograda familiei sale n-a ajuns defel criza, scrie EvZ.
Viitorul Cod penal nu mai pedepseste incestul si prostitutia. Viitorul Cod penal, in forma in care este el redactat si in care va fi adoptat de Parlament sau asumat prin raspunderea Guvernului, nu mai pedepseste incestul si prostitutia, asa cum sunt acestea pedepsite in actualul cod. Astfel, actele sexuale dintre doua persoane inrudite direct, cu varste de peste 18 ani si infaptuite prin consimtamantul amandurora nu mai sunt considerate infractiuni. Prostitutia poate fi practicata de femei ca mijloc de subzistenta in cazul in care acestea nu sunt constranse, noteaza Gardianul.
Miron Mitrea, la judecata. Senatorul PSD de Vrancea Miron Mitrea a fost trimis in judecata, ieri, de procurorii anticoruptie, in dosarul in care este acuzat ca ar fi primit spaga de la Irina Jianu pentru a o promova la conducerea Inspectoratului de Stat in Constructii. Mai mult, potrivit anchetatorilor, demnitarul l-ar fi determinat pe fostul architect-sef al Primariei Voluntari, Nicolae Popescu, sa falsifice o autorizatie de constructie pe care ar fi folosit-o apoi in favoarea sa, in ancheta, scrie EvZ.
Fosta casa a lui Pacepa, demolata din ordinul lui Chiliman. Casa fostului sef al spionajului romanesc de pe vremea lui Ceausescu, Ion Mihai Pacepa, aflata in Aleea Alexandru nr. 28, a fost demolata ieri.