Majorarea aboanamentelor se va realiza în cazul în care se va accepta mărirea remuneraţiilor pentru drepturile de autor. Decizia de creştere a taxelor din drepturile de autor de la 2% la 12% va fi discutată, de săptămâna viitoare, de o comisie de arbitraj şi ar putea intra în vigoare într-o lună. Comisia se va întruni luni, 9 martie pentru a dezbate majorarea remuneraţiilor pentru drepturile de autor. “Orice procent stabilit peste 2% va duce la o creştere a abonamentelor, dacă va fi 12% atunci abonamentele vor creşte cu aproximativ 10%, fapt care va duce în mod previzibil la scăderea numărului de abonaţi.”, a declarat Radu Petric, preşedintele Asociaţiei de Comunicaţii prin Cablu (ACC), citat de site-ul Media Expres.
Ţările vecine plătesc între 0,1% şi 2,5%
De o parte a baricadei se află cele opt organisme colective de gestiune a drepturilor de autor care au solicitat un total de 12% din veniturile companiilor de cablu.
De cealaltă parte se află cabliştii, care cer menţinerea procentului de 2%. Petric şi-a arătat temerile că acest procent va creşte în mod nejustificat, urmând să ducă la distorsionarea pieţei de distribuţie de televiziune din România.
Remuneraţia datorată cu titlu de drepturi de autor si conexe trebuie, potrivit legii, să fie aliniată cu practica internaţională în domeniu. “Trebuie să ne aliniem la practica ţărilor din zona noastră economică şi din valul nostru de aderare, şi nu să ne aliniem la practica unor ţări ca Franţa sau Germania”, a spus preşedintele ACC.
Potrivit unui studiu comandat de către ACC la PriceWaterhouseCoopers , realizat în 2008 în 15 ţări cu un nivel de dezvoltare similar României, în ţările europene operatorii de cablu plătesc pentru toate drepturile de autor şi conexe remuneraţii între 0,1% (Polonia) şi 2,5% (Portugalia).
Potrivit unui calcu