În locul săriturii de pe bloc, cu care a ameninţat, la un moment dat, înainte de naşterea alianţei la guvernare dintre PDL şi PSD, Traian Ungureanu a ales săritura pe blocul pedelist.

TRU nu ascunde că simpatizează PDL-ul şi că e un susţinător al preşedintelui Băsescu. Un simpatizant şi un susţinător căruia uneori îi aţipeşte spiritul critic, dacă nu şi-l adoarme singur, din convingerea că PDL-ul trebuie sprijinit în continuare, chiar dacă a ajuns la putere, iar preşedintele trebuie să obţină şi al doilea mandat. Propunerea care i-a venit din partea PDL, de a candida la europarlamentare, mi se pare logică. Traian ar putea reprezenta cu succes PDL în Parlamentul Europei. Iar dacă ţinem cont de convingerile lui, n-ar fi nici o contradicţie între ceea ce gîndeşte el şi ceea ce ar trebui să gîndească şi PDL-ul. Dar, pentru mine, una e un TRU jurnalist cu simpatiile lui mărturisite, şi cu totul altceva un Traian Ungureanu aspirat în politică de partidul cu care ne îndemna să votăm la alegerile parlamentare de anul trecut. TRU le dă astfel o lovitură în plex, de-i lasă fără suflare, celor care credeau că întîlnirea sa cu PDL-ul şi cu preşedintele vine dintr-o convingere care nu se vrea răsplătită. Or dacă Traian şi-a exprimat disponibilitatea de a deveni eurodeputat al PDL, el a făcut primul pas către renunţarea la gazetăria pe care o făcea, adică la ceea ce era şi mai e TRU, de dragul unei cariere politice nici măcar aici în ţară, ci în Parlamentul Europei. Mai pe scurt, Traian părăseşte presa de linia întîîi din ţară şi îşi duce convingerile la Bruxelles, dacă va fi ales, ca şi cum PDL-ul s-ar fi întărit brusc şi n-ar mai avea nevoie de susţinerea lui în presă, preşedintele Băsescu ar fi obţinut al doilea mandat încă dinainte de a se prezenta la alegeri, iar presa cu care se războieşte TRU, ca suporter al PDL-ului şi al preşedintelui ar fi trecut de partea lui