Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cercetătorii au descoperit genele schizofreniei

Publicat in Actualitatea botosaneana, vineri 6 martie 2009 ·

Echipa medicilor de la Imperial College London şi GlaxoSmithKline a analizat mostrele de ţesut cerebral donate, în scopuri ştiinţifice, de 23 de persoane sănătoase şi de 28 de pacienţi care au suferit de schizofrenie. Medicii le-au comparat ulterior cu alte mostre din SUA. Cercetătorii au descoperit că 49 de gene din mostrele cerebrale prelevate de la pacienţii schizofrenici prezintă anumite anomalii în timpul procesului de comunicare dintre celulele cerebrale. Cercetătorii consideră că o comunicare defectuoasă între aceste celule reprezintă cauza apariţiei schizofreniei. Această descoperire va putea conduce la noi metode, precum testarea sangvină pentru descoperirea unor marcatori sau teste specifice de biorezonanţă, care să îi ajute pe medici în diagnosticarea schizofreniei într-un stadiu timpuriu, înainte de schimbarea comportamentală a pacienţilor.

Schizofrenia, caracterizată prin halucinaţii, deliruri şi alte tulburări de gîndire, îi afectează mult mai des pe bărbaţi decît pe femei şi este diagnosticată, de obicei, în cursul adolescenţei sau în primii ani ai vieţii adulte. Schizofrenia afectează aproximativ 1% din populaţia planetei. Deşi există anumite medicamente antipsihotice, acestea nu reuşesc să vindece această maladie mintală şi provoacă efecte secundare neplăcute. Cel mai des întîlnit dintre acestea este creşterea rapidă în greutate. Anumite studii indică faptul că maladia se declanşează atunci cînd creierul produce prea multă dopamină, iar altă teorie susţine că degradarea tecii de mielină care protejează neuronii reprezintă cauza declanşării schizofreniei. Descoperirea genelor specifice schizofreniei va sta şi la baza conceperii unor medicamente care să vindece această maladie.

Autori: A.B.

Echipa medicilor de la Imperial College London şi GlaxoSmithKline a analizat mostrele de ţesut cerebral donate, în sc

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 2 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 3 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Artist din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, găsit în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului / A fost resuscitat şi a fost transportat la spital

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de aproximativ 55-60 de ani, artist în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a fost găsit, vineri seară, în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului. A fost resuscitat şi a fost dus la spital. ”SAJ Sibiu a inte

Kelemen Hunor: Am impresia că această guvernare este compromisă în totalitate / Cei din PNL au şubrezit foarte tare autoritatea premierului / Această situaţie este absolut hilară / Este absolut înacceptabil

News.ro acum o ora
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, apreciază că situaţia din interiorul coaliţiei, generată de stabilirea datei alegerilor, este ”absolut hilară” şi nu ar fi trebuit să se ajungă aici. Kelemen Hunor afirmă că, în martie, coaliţia a anunţat un calenda

Ucraina susţine că a distrus centrul rus de comunicaţii spaţiale din Crimeea

G4Media acum 2 ore
Ministerul Apărării de la Kiev a transmis vineri că Ucraina a distrus într-un atac săptămâna aceasta centrul rus de comunicaţii spaţiale amplasat în peninsula Crimeea ocupată, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Anterior, mesaje pe reţele

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 3 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

UPDATE - REPER: Curtea de Apel Bucureşti obligă BEC să dispună renumărarea buletinelor de vot din mai multe secţii de votare pentru alegerile europarlamentare / BEC va ataca decizia

News.ro acum 2 ore
Deputaţii Oana Cambera şi Andrei Lupu au câştigat în instanţă, la Curtea de Apel Bucureşti, în numele Partidului REPER anularea mai multor decizii ale Biroului Electoral Central şi renumărarea voturilor pentru alegerile europarlamentare, în mai mult

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 7 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

Kremlinul spune că Putin nu şi-a pus alarma la ceas ca să urmărească dezbaterea Biden-Trump

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Vladimir Putin nu s-a trezit în toiul nopţii pentru a urmări dezbaterea prezidenţială americană dintre Joe Biden şi Donald Trump, iar Rusia nu va comenta politica internă a SUA, a declarat vineri Kremlinul, în condiţiile în care Putin a

Aproape 48 de milioane de oameni au urmărit dezbaterea dintre Joe Biden și Donald Trump, mult mai puțini decât la evenimente similare din trecut

Ziare.com acum o ora
Aproximativ 48 de milioane de telespectatori au urmărit dezbaterea prezidenţială americană de joi dintre preşedintele democrat Joe Biden şi rivalul republican Donald Trump, potrivit datelor preliminare Nielsen, ceea ce sugerează că audienţa finală v

Vremea

București
acum

25°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

24°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

18°/31°
sâm.

20°/34°
dum.

21°/36°
lun.

21°/35°