…iata un subiect care ar merita o discutie mai serioasa decat o postare pe blog la o ora tarzie din noapte. Conform unui excelent video-documentar publicat online de EvZ (nu ratati filmuletzul! face mai mult decat textul), satenii din Vadastra, Olt isi fac pomana inca din timpul vietzii. O fac temeinic, dupa cum zice datina: cu preot, slujbe de pomenire, hainele “mortului” date viilor, colacei, mancare si bautura.
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/842440/Repetitie-de-inmormantare–VIDEO/
Avantajul pomenitorilor? Pai pomana va fi, aproape cu siguranta, mai imbelsugata decat in abesenta “protagonistului”. Avantajul pomenitului? Ca poate controla “situatia”: stie ce se da, cui se da, cine ce spune (si cum la-r putea barfi cate vreme e de fata in trup?), s.a.m.d. Oltenii care au trecut prin ritual aveau explicatii de bun-simt: nu stim daca va fi ceva pe lumea celalalta (“tre’ sa fie ceva!” – exclama, increzatoare, o voce din off) da’ daca este, nu-i mai bine sa fii pregatit cum se cuvine? E un soi de pariu al lui Pascal, in varianta olteneasca.
Pe scurt, pentru improspatarea memoriei, pariul lui Pascal cu necredinciosul suna cam asa: “Daca tu ai dreptate si eu ma-nsel, eu nu am pierdut nimic, iar tu n-ai castigat nimic. Dar, daca eu am dreptate si tu te-nseli, eu am castigat totul, iar tu ai pierdut totul”. Simplu, logic, eficient. In ortodoxie se numeste “calea slugii” (buna si asta). Frica pazeste turma pacatelor. Dar mai exista “calea stapanului” (parca) – nu faci fapte bune de frica iadului, ci din pofta raiului – din dorinta de a te “infrupta” din rai. Si mai este calea “imparateasca” – o faci din dragoste de Dumnezeu, pur si simplu, nici de frica pedepselor, nici din dorinta bunurilor de dupa.
Nu stiu daca, dpdv canonic, asa ceva este permis – preotul care slujea (personajul cel mai putin firesc, de-altminteri – imi pare rau s-o spu
