"Cel mai bine ar fi daca Occidentul ar gasi o cale de salvare a crizei la el acasa. Am fi si noi salvati"
"Au intrat bani destui, dar au fost sifonati"
- Sefii de stat sau de guvern din cele 27 state membre ale UE s-au reunit, recent, la Bruxelles, pentru a gasi solutii la criza economica. Tarile din Estul Europei au solicitat un ajutor de urgenta de 190 de miliarde de euro, care le-a fost, insa, refuzat. Cum se vor descurca? Vor putea achita statele sarace nota de plata a crizei?
- Exista tendinta, mai ales la unii analisti din Est, de a trasa alte ziduri ale Berlinului, care sa desparta Vestul salbatic de Estul "neprihanit si chinuit". Sa nu ne amagim. Nici Estul nu e asa de sfant, e la fel de salbatic ca Vestul, si a adus probleme in Uniunea Europeana cu duiumul. Vestul, desi puternic economic, n-are cum, chiar daca ar vrea, sa intretina toate statele aflate in criza economica si care nu detin parghii pentru redresare. Ar putea pompa in toate bani, dar nu ar rezolva nimic, caci, dupa cateva luni, ne-am trezi in aceeasi situatie, in criza si cu banii tocati. Vedeti bine ce se intampla la noi de 20 de ani: au intrat bani destui, si din propriul buget, si din imprumuturi externe, iar in ultimii ani, si de la UE. Degeaba. Nu stim sa ne chivernisim. Banii sunt sifonati de mafia politico-economica, se ingrasa baronii locali, iar omul de rand nu simte o imbunatatire a traiului zilnic. Cu atat mai inutil ar fi ca acum sa ni se dea bani multi pe mana, cand nimeni nu stie unde si cum trebuie sa actioneze pentru depasirea crizei. Noi n-am fost in stare nici macar sa ne dimensionam propriul buget, daramite sa gestionam fondurile primite de la UE. Prin urmare, sa nu acuzam Vestul si sa nu incepem sa ne victimizam - ca e stilul nostru -, sa nu cerem UE sa ne rezolve problemele de sistem, pe care singuri trebuie sa le rezolvam. Cred ca ar fi mai