Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Diabeticii, educati sa suporte boala

Publicat in Buna Ziua Iasi, sâmbătă 7 martie 2009 ·

Prof Dr Mariana Graur si Dr Rodica Pasat • Bolnavii cu diabet zaharat vor fi educati cu privire la boala de care sufera prin intermediul unui program • Aplicat la nivel international, programul intitulat "Sa vorbim despre diabet", initiat de Federatia Romana de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice a fost lansat, ieri, la Iasi

Numarul bolnavilor de diabet care se inregistreaza in judetul Iasi creste de la un an la altul. Numai anul trecut s-au inregistrat peste 2600 cazuri noi de persoane care s-au imbolnavit de diabet, iar numarul celor care primesc tratament pentru aceasta boala este de peste 19.000. Pentru ca diabetul este o boala care nu se vindeca dupa urmarea unui tratament, bolnavii ieseni vor fi invatati sa supravietuiasca cu aceasta. Ieri, la Iasi, Federatia Romana de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice a lansat proiectul intitulat "Sa vorbim despre diabet". Acest program vizeaza educatia pacientilor care sufera de diabet zaharat de tip doi.

La nivelul judetului Iasi au fost deja instruiti patru medici diabetologi care isi vor instrui la randul lor colegii pentru ca acestia sa poata ajuta bolnavii sa treaca mai usor peste suferinta. Astfel, bolnavii de diabet vor participa la patru sedinte de grup in care vor discuta despre boala, despre miturile legate despre aceasta si despre cum pot duce un stil de viata cat mai normal. De asemenea, diabeticilor li se vor pune la dispozitie patru harti care abordeaza subiecte importante despre diabet, precum alimentatia sanatoasa si un stil de viata activ sau cum sa traiasca cu diabet. "Exista un mare gol informativ despre aceasta boala. De cele mai multe ori, la aflarea diagnosticului, pacientii trec prin stari ca negare, anxietate, depresie generala de multe ori din lipsa cunostintelor despre boala. Prin acest program dorim sa combatem aceste stari si sa stabilim o relatie de permanenta in

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”, a murit înecat în Costa Rica la 54 de ani

Mediafax acum 59 minute
Tragedia s-a petrecut în apropiere de Cocles, o plajă din provincia Limon, Costa Rica. Poliția din Costa Rica a confirmat pentru ABC News că actorul de la Hollywood a fost prins de un curent oceanic puternic, iar cauza oficială a decesului a fost as

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 46 minute
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

BREAKING Datoria publică a României a depășit pragul de 1.000 de miliarde lei, pentru prima dată în istorie

G4Media acum o ora
Datoria publică a României a depășit, pentru prima dată în istorie, pragul de 1.000 de miliarde lei, arată cele mai recent date publicate de Ministerul Finanțelor. Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: - articolul continuă mai jos - Da

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 8 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 5 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 2 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Romtehnica și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems, acord-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD. Cât costă

Gandul acum 2 ore
Ministerul Apărării Naționale – Direcția generală pentru armamente, prin Compania Națională Romtehnica SA, și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat vineri, 18 iulie, Acordul-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°