Sătenii din Vădastra, Olt, îşi fac pomana din timpul vieţii, preotul le cântă ca la mort şi sfinţeşte bucatele. Obiceiul se încheie cu o petrecere mare, ca la nuntă. Rar se întâmplă să dai mâna cu „mortul”, să stai cu el la masă, să ciocneşti un pahar, să-l lauzi şi să şi audă, să te prinzi cu el la horă, fără să uiţi nicio clipă că eşti la pomana lui. „Mortul” să se bucure odată cu tine şi să privească moartea în ochi, cu credinţa că lumea cealaltă e la fel ca asta, dar cu oameni mai drepţi, că doar Iadul şi Raiul l-au trăit deopotrivă pe Pământ. Sursa: Anita VizireanuSursa: EVZ

1 /.

„Mortul” a ieşit la poartă cu un zâmbet mare, în semn de „Bine aţi venit!”. E sprinten şi râde din toată inima, lăsând din spatele unei mustăcioare lovite de cărunţeală să se vadă nişte dinţi mari, albi. A căzut cu rudele la o învoială, de când la mai fiecare casă există un telefon mobil: cine se duce primul, să dea un telefon să spună cum e pe-acolo. Aşa ceva se poate doar în judeţul Olt, mai exact, în comuna Vădastra, unde oamenii cu dare de mână îşi fac pomenile încă din timpul vieţii, când nu e prilej de lacrimi şi amar. Cu voie bună petrec la pomană ca la o nuntă, că doar „mortul nu e decedat, e viu şi trebuie să te bucuri. E o pomană veselă”.

Colectivizarea a născut obiceiul

Despre „pomana de viu”, căci aşa se cheamă obiceiul, nu mai ştie nimeni de unde a pornit, oamenii pot doar să-i scrie istoria cum cred de cuviinţă. Nea Mărin a lu’ Voinicu spune că e din „moşi strămoşi”, în timp ce nea Mitrel Liceanu are altă teorie.

„Cinstiţi să fim, de la colectivizare, acum 55 de ani. Oamenii de frică, vezi Doamne, că a venit colectivizarea, ne-a luat pământul, ne-a luat boii, grâu’, n-o să mai avem de colaci, copiii au plecat. Şi am zis «dacă nu fac acu’, de viu, n-o să mai aibă cine». De aici a plecat, din frica asta”, povesteşte nea