Practici magice de primavara din Maramures
Muntii Maramuresului, bogati in paduri si pasuni, au oferit dintotdeauna conditii optime pentru cresterea animalelor si mai ales a oilor. Oile constituiau o adevarata avere pentru locuitorii din aceste tinuturi. Se pornea de la mic la mare, de la o oaie cumparata sau primita pomana. Daca fata doi miei - semn de noroc - nu era taiata, pentru ca "numa o data o tai si nu-i", ci era tinuta, si din ea se obtinea in cativa ani o turma. Legea economica dupa care se conduceau taranii muntilor era urmatoarea: "sa dai pe rand si sa iei o data". Adica sa investesti putin cate putin de-a lungul unor ani si sa vinzi "un botei" (turma) pentru a cumpara un "pamant de pita" sau a construi o casa unui copil.
In satele Maramuresului erau intre cinci si zece oi pe cap de locuitor. Asta inseamna ca stramosii nostri mancau mult lapte de oi, cas, urda si carne de oaie sau miel. Sa fie un secret al longevitatii si al vitalitatii lor?
Mama, Dumnezeu s-o tie la sanul Lui, spunea: "In Desasti o fo septe stanci cand am avut noi oi. Cate cincizaci, saizaci, o suta, o suta cincizaci de oi ave cate un sangur om. Intr-o stana erau cam doua-tri sute, cam ase. Douazaci-trizaci de oi o avut cel mai sarac om".
Comoara casei
Este limpede ca oile se cresteau din ratiuni economice, pentru ca "de la oica tat ii bun". Din lana se faceau cergile varstate alb cu sur si superbele covoare cu motive geometrice vopsite cu plante. De asemenea, hainele si obielele din opinci.
Cum in lumea noastra nimic nu este izolat, aceasta ocupatie a dat nastere multor credinte si legende, adica unei vieti spirituale foarte bogate, unei religii populare, care lega omul, animalele si natura din jur intr-un tot armonios, intr-un sistem coerent si functional.
Intre oieri exista credinta ca laptele oilor poate fi luat cu vrajitorii, asa cum
