Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liberalii brăileni se duc degeaba la congres

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 7 martie 2009 ·

Bine, nu chiar degeaba, căci pentru unii dintre ei s-ar putea să facă un eveniment din faptul că ajung în capitală. Ba merg mai departe şi afirm cu răutate că unii, superstiţioşi din fire, vor lua şi o piatră în gură. O piatră mică am zis, băi, nu un bolovan!

Am zis la început că excursia la congres va fi inutilă, pentru că liberalii nu pot preciza scopul deplasării. La această oră, când filialele din ţară s-au poziţionat public ba de partea lui Tăriceanu, ba a lui Crin Antonescu, liberalii brăileni sunt Lemn Tănase. Şi asta din cauza lui Cibu, care a dovedit încă o dată că numai căpitan de echipă nu este. În fapt, cred că lui Cibu a început să i se fâlfâie de PNL cam din ziua în care a pierdut alegerile de primar.

Clasica disciplină de partid, care există peste tot în lume, nu s-a inventat încă în sânul nesiliconat al filialei brăilene a PNL, mărturie stând şi declaraţia dată de Cibu, citez: "în ciuda zvonurilor, noi am decis să votăm aşa cum credem de cuviinţă şi gata. Va vota fiecare cum va vrea".

În traducere liberă, Cibu pare să spună că i se rupe de felul în care vor vota delegaţii brăileni, căci fiecare e pe cont propriu. Cibu a pus iar placa aia tocită, cu votul care trebuie să fie dictat doar de conştiinţă. De parcă ar fi intrat ieri în politică. Nu cred că Cibu a vrut să lase votul de la congres într-o ceaţă densă, pentru a nu putea fi tras apoi la răspundere pentru opţiunea exprimată înaintea alegerilor. Că vezi, Doamne, dacă anunţa că filiala brăileană este pro Antonescu, iar acesta ar fi pierdut, nu ştia apoi cum să scoată cămaşa în faţa lui Tăriceanu.

Nuuu, nu-l suspectez pe Cibu de astfel de jocuri de strategie, să gândească în perspectivă. Tocmai lipsa asta de reacţie, refuzul de a se poziţiona ferm într-o tabără, face ca de ani de zile filiala liberală brăileană să fie tratată ca o cârpă de cei de la centru. Logic, at

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum o ora
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

Soldații nord-coreeni capturați ar putea fi eliberați în schimbul de prizonieri dintre Ucraina și Rusia, spune Volodimir Zelenski

Libertatea acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat, duminică, imagini video cu interogatoriul celor doi militari nord-coreeni care au fost capturați în regiunea rusă Kursk, precizând țara sa este gata să-i trimită în patria lor, ca parte a unui sc

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 3 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Constanţa: Un bărbat de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, în faţa unei săli de jocuri de noroc / Victima a fost transportată la spital / Autorul este căutat de poliţişti

News.ro acum 20 minute
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, duminică seară, în faţa unei săli de jocuri de noroc, după ce a avut un conflict cu o persoană pe care nu o cunoştea. Autorul a fugit după comiterea faptei şi este căutat de poli

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Ninsori abundente şi polei

Mediafax acum o ora
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Macedonia de Nord că Serviciul naţional de hidrometeorologie prognozează ninsori abundente şi formarea de polei pe întreg teritoriul ţării. Autorităţile l

Marius Tucă Show începe luni, 13 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, analist și geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Horaţiu Potra şi fiul său, ridicaţi de jandarmi de la protestul din Bucureşti / Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa - FOTO

News.ro acum 7 ore
Fostul mercenar Horaţiu Potra şi fiul său au fost ridicaţi, duminică, de jandarmi de la protestul din Bucureşti. Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa. ”Pe timpul desfăşurării adunării publice de protest, au fost legitimaţi şi v

Ministrul Finanţelor anunţă că se lucrează la elaborarea bugetului şi susţine că nu va creşte TVA

HotNews acum 6 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, anunţă, duminică după-amiază, că se lucrează la elaborarea bugetului pe anul acesta şi susţine că nu va creşte TVA. „Elaborăm bugetul României pentru 2025. Mâine dimineaţă continuăm întâlnirile cu ministerele”, a

Descoperire macabră într-o casă din Bihor: mamă și fiu, găsiți morți. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 5 ore
Cadavrele a două persoane, mamă şi fiu, au fost găsite în locuinţa lor din comuna Tarcea, judeţul Bihor, având urme de violenţă. Trupurile celor doi au fost descoperite de fiica femeii, iar la faţa locului au ajuns imediat echipe de criminaluşti şi

Apropiat al lui Horațiu Potra, prins de polițiști cu suma de 40.000 euro cash asupra sa, în ziua protestului AUR din București

Ziare.com acum 6 ore
Mai mulți apropiați ai lui Horațiu Potra au fost opriți de poliție duminică, 12 ianuarie, iar asupra unuia dintre ei a fostă găsită suma de 40.000 euro cash. Asociații mercenarului apropiat de Călin Georgescu nu avea arme asupra lor când au fost ver

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

-1°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-1°/3°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
Constanta
acum

dum.

0°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-0°/3°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-3°/2°