In noiembrie 1996, CDR se instala la guvernare, dupa ce se situase pe primul loc in alegeri, cu 30%; in ianuarie 1997, sondajele creditau formatiunea cu o intentie de vot de 53%. In 2000, PDSR obtinea 37% din voturi, dar dupa formarea guvernului, la inceputul lui 2001, se situa in sondaje la cota de 61%. In 2004, Alianta D.A. se instala la guvernare, dupa ce se situase pe locul al doilea in alegeri, cu 32%; sondajele din ianuarie 2005 indicau o intentie de vot de 62% – de unde ideea lui Traian Basescu de a provoca alegeri anticipate. Trebuie spus ca cifrele respective au fost, de fiecare data, masurate de mai multe institute de cercetare si ca au existat diferente, dar ordinul de marime a fost acelasi – o diferenta de peste 20% intre situatia de la alegeri si sondajele imediat urmatoare.
Daca in legea electorala a Romaniei din 1926 exista o "prima electorala" materializata intr-un numar de mandate ce se adaugau celor castigate la urne de catre partidul situat pe primul loc, se pare ca opinia publica din Romania a introdus o prima similara, materializata intr-un capital de incredere suplimentar acordat guvernului nou-instalat. De altfel, in perioada guvernarii CDR, la fiecare schimbare a prim-ministrului, atat guvernul Radu Vasile, cat si cel condus de catre Mugur Isarescu au inregistrat in sondajele vremii o crestere a increderii populare.
Fenomenul poate fi asimilat celui cunoscut in sociologie drept "bandwagon" – oamenilor le place sa fie de partea invingatorilor. Cel mai probabil, explicatia trebuie cautata in speranta pe care cei mai putin implicati politic si-o pun intr-o viata mai buna pe care noii guvernanti le-ar putea-o aduce.
Anul acesta, situatia a fost ceva mai complicata, pentru ca la urne nu este evident cine a castigat: PSD±PC au obtinut 33% din voturi, dar PDL a obtinut, cu 32% din voturi, cele mai multe mandate.
