Pînă la el, nimeni nu făcuse atîta spectacol. După el, nimeni nu s-a încumetat să-l imite. A fost Bufonul perfect mai bine de şapte decenii
Vautrot, marele Michel Vautrot tocmai a fluierat finalul meciului. “Două vorbe despre arbitraj?”, soseşte întrebarea. “Da, un pîrţar nenorocit care va fi aclamat de pederaştii lui, în lumea lor!”… “Nu schimbaţi antrenorii cam des?”, atacă un journalist. “Bă, pentru mine, înlocuirea ăstora e ca şi cum aş bea o bere. Pot da afară 20 într-un an. Dacă mă enervez, rezolv şi 100!” “Dar e normal aşa?” “Mă, cum dracu mereu am la stînga şi la dreapta mea numai jurnalişti idioţi?”
Şi Sean Connery i-a plătit “tribut”
A fost mare. La propriu şi la figurat. Chip jovial, ceea ce pe stadioane ar fi botezat, astăzi, “caterincos”, cu o burtă obelixiană şi o cravată mică, scurtă, ce-i gîdila, parcă, buricul. În viaţa sa n-a refuzat un om de presă, chiar dacă după aia l-a suduit şi i-a scăpat şi cîteva scatoalce, aşa, de “control”.
Cu “ţambalul” a făcut cunoştinţă, prima dată, în ‘67. Avea nişte construcţii în Segovia. A pus mai multă apă peste ciment, blocurile au căzut, îngropînd 58 de oameni. Franco, dictatorul, l-a scăpat. A jucat contra lui Ajax şi, cînd a văzut cîţi surinamezi au lăncierii în echipă, a urlat: “Tatăăăă, evoluăm cu FC Congo?” În Marbella, unde a devenit primar, i-a găzduit pe toţi: neonazişti germani, britanici pedofili, italieni mafioţi, rusnaci gangsteri. Lîngă propria-i piscină păştea un crocodil, “Furia”, Sean Connery era obligat să participle la lansările diferitelor sale candidaturi, de la el din urbe se alegeau cei mai buni “legionari’ pentru diferite acţiuni de guerillă în Africa ori America Latină!
L-a altoit pe preşedintele Compostelei
În 1987 a devenit “Presidente” la Atletico Madrid. “Plăpumarii” nu mai luaseră un titlu de 10 ani. A început Revoluţia. Cupele şi campionatele au ap
