Într-o zi obişnuită, vaporul nostru trage la mal în Manaus, punctul terminus pentru Cisne Branco.

1 /.

Stăm aici două zile, nu mai mult, pentru că eu, pe de o parte, îmi urmez decizia de a renunţa la descoperirea Bzaziliei pentru o plimbare mai pe îndelete în nordul Peru-ului şi Ecuador, iar amicul Ţuţurică, mai sportiv decât mine, se grăbeşte să ajungă la Mendoza, în Argentina, de unde să înceapă urcarea pe Aconcagua – care îţi permite să i te urci în spinarea de aproape 7000 de metri numai în miezul verii, în ianuarie. Astfel că la Manaus am coborât atâta cât să ne întindem picioarele şi să schimbăm vaporul.

Întâlnirea apelor: al cui e Amazonul?

În zona Manaus se întâmplă fenomenul “encontro das aguas”, punct unde brazlienii îşi adjudecă Amazonul spunând că aici se termină, la confluenţa între Rio Negro si Rio Solimão, Apele negre ale Rio Negro şi apele tulburi-aurii ale Rio Solimão trasează desene precise, în două culori aparent insolubile. Odată ajunşi în Perú, vom regăsi Amazonul cu numele lui de botez, peruanii ştiind mai bine că el izvorăşte din Anzi şi se naşte ca fluviu în selva din regiunea Loreto.

Din fugă, prind cu coada ochiului imaginea operei din Manaus, celebră pe continent, construită în epoca de prosperitate a oraşului din vremurile de glorie ale cauciucului natural. Toate materialele, fără excepţie, au fost aduse de pe vechiul continent. În treacăt, ne oprim în piaţa centrală, unde o trupă de rock părea că stă să cânte, acordându-şi instrumentele. După câteva minute, decepţie. Cel care ia microfonul în mână nu e vocalist decât ca să predice ceva despre deus şi sfinţi şi cum trebuie să ne căim corect. E îmbrăcat la cravata şi cămaşă albă, în ciuda căldurii înăbuşite de umezeală, şi băieţii cu aspect rebel îl acompaniază cu “christian hard rock” (cei care urmaresc South Park ştiu ce spun).