A început de ieri să plouă zdravăn în toată ţara, aşa încât Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis avertizare cod galben pentru 12 judeţe. Sursa: EVZ
Astfel, în Alba, Arad, Argeş, Bihor, Caraş-Severin, Cluj, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Prahova şi Vâlcea vor cădea cantităţi însemnate de apă, iar vântul va prezenta intensificări. Atenţionarea emisă de ANM îşi încheie valabilitatea astăzi la ora 15.00, însă vremea va rămâne mohorâtă de-a lungul întregului weekend şi la începutul săptămânii viitoare.
Chiar dacă temperatura aerului va fi mai mare decât normele acestei perioade, cerul mai mult noros şi condiţiile de ploaie le vor da dureri de oase reumaticilor. La munte vor fi şi precipitaţii mixte şi ninsori, dar numai pe crestele înalte. Pârtiile de schi vor fi închise în majoritate, pe Valea Prahovei, iar turiştii sunt sfătuiţi să evite traseele montane din cauza pericolului de avalanşe.
Primăria oraşului prahovean Sinaia a anunţat, ieri, că pârtiile Carp, Papagal, Târle şi Drum de Vară sunt închise astăzi din cauza riscului crescut de producere a unor avalanşe în Masivul Bucegi. În ţară, maximele termice vor avea valori cuprinse între 6 şi 16 grade Celsius, cu minime între zero şi 6 grade Celsius. Mâine, valorile termice vor fi în scădere uşoară faţă de astăzi, însă nu vor coborî sub 4 grade Celsius, nici măcar în nordul Moldovei.