Pentru că tot dedicăm pagina aceasta tinerilor, e cazul să ne apropiem de sfera învăţământului în ce priveşte nesimţirea. Şcolile sunt, cu sau fără voia noastră, a doua casă pentru minimum 10 ani din vieţile noastre (deşi e discutabil în unele cazuri), drept pentru care găsesc că ar fi un mediu propice manifestărilor nesimţite de care dăm cu toţii dovadă.
Ca elev, ai o gamă variată de tipologii din care să-ţi adopţi personalitatea. Fie că eşti rebel sau elev model, tipul isteţului speculant sau al cretinului care învaţă şi tot nu dă rezultate, fidel băncii sau ceva mai plimbăreţ, fie că ieşi în evidenţă sau după patru ani de şcoală colegii abia mai ţin minte cum te cheamă, trebuie să ai momente de glorie. Şi momentele de glorie se obţin, nu-ţi vin întâmplător. E riscant, ce-i drept. Orice pas spre culmile gloriei se poate plăti cu un 4 (sau mai jos de-atât), cu o absenţă, cu o vizită la director sau cu un apel telefonic pe care părinţii îl preiau din partea şcolii. În fiecare clasă există câte o oaie neagră cel puţin. Când se fac mici turme e şi mai bine. Mărunţişurile sunt cheia. Nu trebuie să contruieşti un castel din bănci în pauze ca să-şi dea profii seama că n-ai toate ţiglele pe casă. Mănâncă în ore, spunând cu gura plină că ţi-e foame, nu-ţi lua notiţe atunci când toţi fac asta, vorbeşte întruna, şterge tabla cu un burete uscat atunci când profesorul e la catedră, trânteşte replici de inofensiv în defensivă ('Da' ce-am făcut, dom' profesor, nu vedeţi că-mi văd de treaba mea?') atunci când eşti apostrofat şi lista poate continua. Fii creativ. Demonstrează că în şcoală se face mai mult decât să se tocească şi că oricum tu faci legea. Dacă tu şi încă alte câteva sute de mii de tineri n-aţi exista, profesorii n-ar mai avea cui şi ce să predea, aşa că sursa lor de venit ar trebui să fie schimbată.
Profesorii nu pot rata ocazia să fie nesimţiţi
