De la Manaus, schimbăm vaporul pe unul mult mai mare, care promite că ne duce la tripla granită de la Tabatinga în vreo 7 zile.

1 /.

Noţiunea timpului deja mă depăşeşte, sau eu pe ea, şi datele din jurnal încep să fie aproximative, vreo miercuri, vreun 18, însoţite de câte un sincer semn de întrebare. Mai întâi uiţi zilele săptămânii, lucru la care ajută şi felul în care le numesc brazilienii, în loc de luni, “a doua”, în loc de marti “a treia” şi aşa mai departe. Pe urmă data şi, în final, pierzi complet şirul numărătorii, după care te întrebi la ce îţi folosise această contabilizare care ţi se păruse aşa importantă până de curând.

Într-o zi, amicul Ţuţurică îmi bate cu pumnii în uşă strigându-mi să ies repede. Amicul Ţuţurică (aka Speedy pentru că n-are stare, aka, fără motiv, Răzvan Antonescu) nu e de fel ceremonios, dar cînd mă scoate de la budă cu pantalonii în vine înseamnă că e ceva important: ori o să râdem, ori e berea gratis. Ies, şi îmi face semn să ascult mai atent melodia care duduie oricum în boxe. Într-adevăr, remarcabil. Mă umflă râsul şi uimirea, dimpreună cu o mândrie caraghioasă, dată fiind situaţia, în timp ce identific o melodie românească de tipul “acasă n-o ascult niciodată”, din genul de discotecă “mai-ahi”.

Rugăciunea de dimineaţă se face cu volumul la maximum

Viaţa pe vaporul brazilian de Amazon (trei punţi suprapuse, capacităţi de la 250 la peste 1000 de pasageri plus cargo, de la Belem la Tabatinga scoţi din buzunar cam 250 de dolari, la categoria hamac pe punte) îşi are rutina ei: ziua începe brusc pe la 5 şi ceva, puţin înaintea răsăritului, când sunetele monotone ale nopţii se preschimbă în foşneli agitate. Obiectele însele se trezesc parcă, şi încep să se rostogolească pe podea, cutii de bere, pahare de plastic şi alte zgomote cu proprietari necunoscuţi sau doar bănuiţi.

@N_