SIBIU. Cele mai noi premiere de la Teatrul ”Radu Stanca”, adaptări după Beckett şi Tennessee Williams, aduc în prim-plan tragedia unor suflete torturate. Sursa: Mihaela Ghenescu

Trei noi spectacole, dintre care unul în premieră, au fost prezentate la începutul săptămânii pe scena Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, într-o microstagiune specială. Calitatea spectacolelor şi anvergura proiectelor pe care teatrul le are în acest an dovedesc că Sibiului puţin îi pasă de criză, diversele tipuri de „criză” regăsindu-se doar în textele spectacolelor puse în scenă: „Sfârşit de partidă” de Samuel Beckett (regia: Charles Muller), „Auto-Da-Fé” după Tennessee Williams (regia: Theodor Cristian Popescu) şi „Visul unei nopţi de vară” după Shakespeare (regia: Luisa Brandsdörfer).

„Vorbeşte-mi ca ploaia şi lasă-mă să te ascult”

Într-un moment de confuzie şi de rătăcire, o tânără femeie îşi înjunghie iubitul, văzând în acesta o piedică în calea libertăţii sale şi a evadării dintr-un decor sufocant. Totul se întâmplă într-un spaţiu „decojit”, „descărnat”, treptat-treptat, de toate atributele decorului iniţial, din care a rămas doar o cameră imensă şi goală, cu pereţii scorojiţi şi având, în fundal, o „ruptură”, o „crăpătură” prin care se vede ploaia curgând. Bărbatul (Florin Coşuleţ) şi femeia (Ofelia Popii) încearcă să aibă un dialog, dar de fapt nu asistăm decât la două monologuri succesive. „Vorbeşte-mi ca ploaia şi lasă-mă să te ascult”, îi cere disperat, setos de afecţiune, partenerei bărbatul vlăguit de viaţa în Marele Oraş, dar tot ce va primi va fi o auto-sfâşiere tandru-utopică a iubitei sale, un vis al ei despre viaţa şi îmbătrânirea într-o cameră de hotel de pe malul Mării („mon rêve familier”, cum ar fi spus Verlaine), şi, în cele din urmă, floarea roşie, purificatoare, a sângelui. Nu ploaia purifică aici, aşa cum se întâmplă de obicei,