Un proiect menit să promoveze turismul în Maramureş se derulează în aceste zile, prin Fundaţia Centrul pentru Dezvoltarea IMM-urilor Maramureş. Un număr de 16 proprietari de pensiuni din Transcarpatia (Ucraina) sut prezenţi, cu această ocazie în judeţ, pentru un schimb de experienţă. Aceştia participă la un seminar cu tema „Cum se înfiinţează o pensiune?”, după care vor vizita două pensiuni turistice din judeţ. Ca exerciţiu, aceştia vor terbui să analizeze una din locaţii şi să identifice aspectele bune şi cele mai puţin bune.
Din 2007
„Vor analiza zona în care se află pensiunea, serviciile oferite, aranjamentele, structura, iar la final vor trage concluziile”, spune Mirel Mihali, coordonatorul proiectului.
Proiectul a început în urmă cu do ani, în toamna anului 2007, când o delegaţie de operatori în turism au vizitat o zonă turistică din Ucraina, având ca scop identificarea oportunităţilor turistice şi a schimbul de experienţă între Maramrueş şi Transcarpatia.
Turismul românesc, mai dezvoltat
Obiectul prncipal al proiectului este de a sprijni dezvoltarea turismului între cele două ţări, prin stabilirea unor relaţii de cooperare pe termen lung între operatorii de turism. Prezentul proiect se adresează operatorilor de turism (agenţii de turism, hoteluri, moteluri, pensiuni), meşterilor populari sau altor organizaţii implicate în desfăşurarea unor activităţi turistice. De la debutul proiectului, mai multe delegaţii de operatori în turism au făcut vizite în cele două zone implicate şi pînă acum s-au identificat o serie de idei care pot fi preluate de o parte şi cealaltă a graniţei. „Cred că turismul rural în Maramureş şi în România, în general, este mult mai bine dezvoltat şi datorită unorprogram de finanţare europene în raport cu Ucraina”, a precizat Tatyana Pashchenko, coordonatorul Fundaţiei Carpatica U