Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bogdan Olteanu a felicitat fiecare liberala în parte

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 8 martie 2009 ·

Partidul National Liberal Mures a marcat Ziua Femeii printr-o petrecere organizata sâmbata seara la restaurantul Predeal din Târgu-Mures. Petrecerea era în toi iar ringul de dans era neîncapator la nici doua ore de la începerea petrecerii. Felicia Pop a fost sufletul horei de pe ringul de dans, luând loc cu putin înainte de a fi servita masa. Akos Mora s-a simtit în largul lui printre membrii partidului, declarând ca „Ne simtim bine, suntem între prieteni. Cum altfel ne-am putea simti?”

Consilierul judetean Nicolae Havrilet a ales sa stea sambata seara printre barbati, pentru ca „ne simtim mai bine asa, barbatii cu barbatii, iar femeile împreuna”, pentru a putea discuta probleme specifice. Surpriza serii a reprezentat-o purtatorul de cuvânt al PNL Bogdan Olteanu, fost presedinte al Camerei Deputatilor, care, însotit de presedintele PNL Mures Ciprian Dobre a salutat fiecare invitat în parte, felicitând doamnele de 8 martie.

x

Partidul National Liberal Mures a marcat Ziua Femeii printr-o petrecere organizata sâmbata seara la restaurantul Predeal din Târgu-Mures. Petrecerea era în toi iar ringul de dans era neîncapator la nici doua ore de la începerea petrecerii. Felicia Pop a fost sufletul horei de pe ringul de dans, luând loc cu putin înainte de a fi servita masa. Akos Mora s-a simtit în largul lui printre membrii partidului, declarând ca „Ne simtim bine, suntem între prieteni. Cum altfel ne-am putea simti?”

Consilierul judetean Nicolae Havrilet a ales sa stea sambata seara printre barbati, pentru ca „ne simtim mai bine asa, barbatii cu barbatii, iar femeile împreuna”, pentru a putea discuta probleme specifice. Surpriza serii a reprezentat-o purtatorul de cuvânt al PNL Bogdan Olteanu, fost presedinte al Camerei Deputatilor, care, însotit de presedintele PNL Mures Ciprian Dobre a salutat fiecare invitat în parte, felicitând doamnele de 8 martie

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Fostul președinte Ion Iliescu, în stare critică!

Ziua Constanta acum o ora
Vești proaste despre starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu. Starea lui s-a agravat pe parcursul nopții și este în stare critică. Se pare că nu mai este conștient, fiind ținut în viață de aparate. Ion Iliescu, în vârstă de 95 de ani, s

Israelul a atacat reactorul iranian cu apă grea de la Arak

Mediafax acum 57 minute
Iranul evacuase instalația Arak înainte de atac și nu exista „niciun pericol de radiații”, a declarat televiziunea de stat într-un anunț privind bombardamentul. Autoritățile israeliene au declarat că 28 de persoane au fost rănite în atacurile din în

Percheziții DNA la Spitalul Militar „Carol Davila”. Mai mulţi medici, suspectaţi că luau mită de la pacienţi

HotNews acum 48 minute
Procurorii DNA efectuează, joi dimineaţă, percheziţii la Spitalul Militar „Carol Davila” din Capitală, într-un dosar de mită. Mai mulţi medici sunt suspectaţi că luau șpagă de la pacienţi, potrivit Agerpres și G4Media, care citează surse judiciare.

Percheziții în Constanța și alte șase județe din țară, într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciu de peste 3 milioane de lei

Ziua Constanta acum 15 minute
Astăzi, 19 iunie 2025, au loc 19 percheziții domiciliare în șapte județele din țară, printre care și Constanța, într-un dosar de evaziune fiscală. Totodată, vor fi puse în aplicare 3 mandate de aducere. Potrivit IGPR, în perioada 2021-2024, mai mult

Putin se laudă că reînarmarea NATO nu este o ”amenințare” pentru Rusia: ”Ne îmbunătățim constant forțele armate și capacitățile de apărare”

Ziare.com acum 2 ore
Într-o conferință la Kremlin de joi, 19 iunie, președintele rus Vladimir Putin susține că reînarmarea NATO nu reprezintă o ”amenințare” pentru Rusia. El insistă că Federația Rusă este „autosuficientă din punct de vedere al securității”, iar Moscova

RMN-ul cardiac de stres, procedură unică în vestul ţării, la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara

News.ro acum o ora
RMN-ul cardiac de stres, realizat cu un aparat performant de 3 Tesla, este una dintre cele mai avansate şi precise metode de diagnostic în cardiologie. Aceasta este o procedură unică ce se realizează în vestul ţării la spitalul de Boli Infecţioase ”

Consultări la Cotroceni cu partidele parlamentare pentru formarea viitorului guvern. Nicușor Dan e așteptat să desemneze azi premierul

HotNews acum 3 ore
La 22 de zile de la primele consultări cu partidele parlamentare, președintele Nicușor Dan a invitat iar la Palatul Cotroceni reprezentanții celor 7 partide și grupul minorităților naționale. De această dată, tema consultărilor anunțate de administr

Începe canicula în România! A fost anunțat Cod galben. Este vizată și Dobrogea

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de tip Cod Galben, valabilă joi, 19 iunie, în intervalul orar 12.00 – 21.00. Fenomenele vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic. În intervalul menționat în Banat,

Starea de sănătate a lui Ion Iliescu este „spre ușoară ameliorare”, anunță spitalul unde este internat. Fostul președinte rămâne în secția de terapie intensivă

HotNews acum 34 minute
Informațiile vin la 24 de ore după ce Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” a anunțat că starea lui Ion Iliescu se agravase și că fostul președinte a fost supus unei proceduri chirurgicale. Evoluția clinică a lui Ion Iliescu „este s

UPDATE - Delegaţiile partidelor, aşteptate la consultări de preşedintele Nicuşor Dan, pentru desemnarea premierului/ AUR şi SOS România au anunţat că nu vor participa la discuţii

News.ro acum 14 minute
Delegaţiile partidelor parlamentare sunt aşteptate, joi, la Palatul Cotroceni, pentru consultările convocate de preşedintele Nicuşor Dan pentru desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru. AUR a anunţat însă că nu va participa la aceste cons

Vremea

București
acum

28°
joi

20°/35°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/26°
dum.

15°/26°
Iasi
acum

23°
joi

18°/29°
vin.

14°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

16°/22°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

16°/32°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
Timisoara
acum

24°
joi

18°/33°
vin.

17°/27°
sâm.

12°/26°
dum.

12°/29°