Cu părul alb şi ochii pierduţi în orbite, Nicolae Oşan îşi aduce şi acum aminte de perioada în care greutatea armei îi zdrobea umărul stâng. Născut în 19 decembrie 1913, la Seini, judeţul Maramureş, al patrulea copil al familiei Oşan, Nicolae şi-a petrecut copilăria împreună cu cei cinci fraţi. Însă pentru trei dintre ei, viaţa şi-a curmat prea repede firul.
„Am mers noaptea să nu mă prindă ofiţerii”
La doar 24 de ani, rămas cel mai mare dintre fraţi, Nicolae a trebuit să înfrunte ororile războiului. „În anul 1937, la 20 februarie, am primit ordin de mobilizare la Regimentul 87 Infanterie. Timp de trei ani am fost mobilizat în stare de război şi nevoit să port asupra mea armamentul. Am fost şeful eşalonului de luptă, caporal al batalionului trei, compania 12 mitraliere”, spune pe nerăsuflate Nicolae Oşan.
Două săptămâni a fost cantonat la biroul de mobilizări, unde a întreţinut ordine de chemare cu „dungă roşie”, cum numeşte veteranul banderola ce o purtau pe braţ. Cei trei ani de mobilizare i-a petrecut pe drumurile ţării, cu dorul de familie mereu în suflet. Singura dată când şi-a văzut fratele a fost într-o scurtă vizită la Păgaia, în judeţul Bihor.
„Era zi de sărbătoare şi comandantul mi-a dat voie să-mi vizitez fratele. Am mers noaptea ca să nu mă prindă ofiţerii cercetaşi, care îi controlau pe toţi, de frică să nu dezerteze nimeni. Am petrecut doar câteva ore cu acesta, după ce o noapte întreagă am gonit cu calul prin păduri, orientându-mă doar cu ajutorul busolei”.
Viaţa la peste 2.000 de grade
Sfârşitul anului 1939 la adus la Seini, aproape de cei dragi. Însă visul acesta de tânăr militar s-a curmat la scurt timp, când viaţa l-a îmbarcat pe un tren de un kilometru lungime, tras de patru locomotive, ce l-a purtat la Dej. În 1940 Ardealul a fost cedat ungurilor. „Au venit pe biciclete şi ne-
