Arbitrul timişorean n-a văzut un penalty clar la Moţi, iertîndu-l pe acesta de eliminare, şi nu le-a acordat al doilea "galben" lui Izvoranu şi Malick.
"Omul meciului" de la Mediaş n-au fost nici Pîrvulescu, nici Lobonţ, nici Vîtcă, ci Tiberiu Lajos. Şirul de greşeli grave ale "centralului" a început imediat după ce Dinamo a egalat.
TOATE DECIZIILE IN FAVOAREA LUI DINAMO
Minutul 20:Boaru a şutat din cinci metri, însă mingea, care se ducea în plasă, a fost scoasă în corner, cu mîna, de Cosmin Moţi. Se impunea penalty şi cartonaş roşu. Chiar dacă era aproape de fază, Lajos a indicat lovitură de la colţul terenului! Vezi hentul lui Moti!
Minutul 35:Silviu Izvoranu, care avea deja un cartonaş galben, a scăpat singur cu Vîtcă, însă arbitrul fluierase deja o poziţie de ofsaid. Dinamovistul a şutat în minge după fluier şi ar fi trebuit să primească cel de-al doilea avertisment şi să fie eliminat. Lajos a lăsat însă jocul să continue!
Minutul 83: Papa Malick l-a atacat violent cu talpa pe Todea, în zona inghinală. "Fluieraşul" bănăţean n-a fluierat nici măcar şi a oferit "minge de arbitru". Malick avea deja un "galben"! Ion Craciunescu spune ca Dinamo trebuia sa joace cu 2 oameni in minus
"Să fie suspendat cel puţin zece etape!"
Medieşenii, dar şi mai mulţi preşedinţi de cluburi din Liga I au acuzat la final arbitrajul. "Fără dubiu, trebuiau eliminaţi vreo doi fotbalişti de la Dinamo. Dacă nici acum nu se iau măsuri împotriva lui Lajos...
Puteam cîştiga dacă nu erau aceste greşeli evidente, vom cere excluderea acestui arbitru. Ar trebui să repete testele oftalmologice, a făcut nişte grosolănii de neacceptat. Dacă CCA va acoperi astfel de prestaţii, înseamnă că e părtaşă la ce se întîmplă în arbitraj", a spus preşedintele Gazului, Corin Cindrea.
Preşedintele Stele