Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) nu a finalizat licitaţia pentru cortlii. Din acest motiv, există probleme şi la exportul de ovine, unde cererea este mult mai mare decât pe piaţa internă. mieiAnul 2009 a fost un an bun pentru crescătorii de ovine din punctul de vedere al numărului de miei fătaţi, crede Marcel Andrei, preşedintele Sindicatului Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine. Cu alte cuvinte, miei sunt destui atât pentru piaţa internă cât şi pentru export, dar crescătorii nu pot face niciun pas pentru că nu au crotalii.
Normele europene spun că identificarea mieilor trebuie să se realizeze prin aplicarea a două crotalii, fără de care aceştia nu pot fi comercializaţi. Pentru organizarea şi finalizarea licitaţiei sunt necesare cel puţin 45 de zile, adică mai mult decât până la Paştele ortodox, care vor fi în 19 aprilie.
Mieii nu mai au căutare
Mieii vor putea fi însă sacrificaţi cu derogare, în spaţii special amenajate sau în gospodării, dar nu vor putea ajunge în comerţ. Crescătorii nu sunt însă foarte încântaţi de piaţa internă, pentru că de la an la an cererea a fost în scădere şi chiar dacă în această primăvară preţul cărnii de miel va fi cuprins tot între 18-20 de lei, din cauza crizei vânzările vor fi şi mai slabe.
Cerere mare la export
„Avem cerere foarte mare la export, în ţările vest-europene. Problema este să avem crotalii de identificare pentru miei, că altfel nu îi putem exporta”, spune preşedintele Sindicatului Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine, Marcel Andrei, unul dintre marii crescători de oi din judeţul Sibiu, cu peste 800 de capete de ovine de diferite rase, de la cele româneşti până la cele de carne, importate din Austria.
Are deja în saivane peste 500 de miei fătaţi, dar nu este deloc interesat de piaţa internă. „Pe piaţa internă nu ar