Cu ocazia zilei femeii, Asociatia Artistilor Plastici Mureseni, a organizat, sambata, 7 martie, in spatiul generos al Galeriei Unirea, expozitia colectiva de pictura 2009, dedicatea zilei de 8 Martie. Aflata la editia a IX-a, expozitia a cuprins peste 80 de lucrari ale artistelor plastice ale asociatiei. De asemenea, vernisajul a prilejuit prezentarea Anuarului AAP 2008, o adevarara oglinda a activitatii asociatiei din anul trecut. Tematica principala a lucrarilor expuse a reprezentat-o floarea, ca factor determinant a frumusetii, expresivitatii si plasticii feminine “Nu se poate face creatie fara cea care da viata, femeia este cea care in cupa ei, asemenea unei flori, da viata. Aici avem floarea spirituala, floarea talentului colegelor si suratelor noastre. Aceasta expozitie este una mai aparte in sensul ca femeile vin cu rodul creatiei lor, care s-a concretizat mai ales in naturi statice cu flori, de la real, pana la abstract. Trecerea de la cele doua planuri se face prin suflet, prin cunostintele plastice, printr-un limbaj plastic pe care colegele noastre l-au utilizat aici,” a precizat Vasile Muresan, membru al AAP Mures.
Alocutiunile celor prezenti s-au referit la extremele de varsta ale membrilor asociatiei, reprezentate prin cea mai tanara expozanta, dar si cea mai varstnica, Balazs Krisztina si Suciu Lucia, primind flori si aplauzele celor prezenti. “In arta plastica, femeia a adus nu doar culoare, ea a venit cu foarte multa sensibilitate, si a largit gama pe care artistii plastici o gasesc atat de greu. In cadrul Asociatiei Artistilor Plastici Mureseni, majoritatea membrilor sunt femei, si aceasta expozitie reprezinta un omagiu adus femeilor, prin lucrarile lor. Este si o posibilitate de afirmare a lor, in fata barbatilor, in fata tuturor, a publicului targumuresean iubitor de frumos,” ne-a declarat Ilarie Opris, presedintele Asociatiei Artistilor