România se prezenta în 1989 ca un Cub Rubik modificat. Foarte puţini erau cei care reuşeau să potrivească toate lucrurile la locul lor, astfel încât Cubul să le dea o viaţă, ca un Curcubeu. Pentru unii, culoarea pusă la locul ei era Roşul–comuniştii. Pentru alţii, toate culorile erau la locul lor–Nomenclatura şi Descurcăreţii.
Majoritatea românilor aveau însă parte de culori modificate. Gri, negru... culori închise. Nu se ştie ce culoare avea în stomac, foametea, sau în suflet, tristeţea. Dar cele două culori neştiute formau adesea Cuburi-destin pentru oameni. Cine ştia să potrivească culorile originale avea o viaţă occidentală, doar puţin ascunsă sub pelerina unei aşa-zise vieţi obişnuite. Cine avea ca soartă un Cub modificat... trăia în Iadul Roşu.
Un fost chelner povesteşte cum, în anii comunismului, atunci când avea chef de-o cafea bună, se urca într-un taxi şi se oprea la malul mării. Vinul fiert mergea numai după o tură cu taxiul până la munte. Banii? Veneau din şpăgi, bacşişuri. Nimerise un Cub Bun. Povestea lui L.A. este cea a băiatului descurcăreţ, om liber într-o mare comunistă. Un om cu un destin valabil încă.
Băiat isteţ
L.A. a fost dintotdeauna un băiat cu simţ întreprinzător. N-a făcut niciodată parte din specia de "român musculiţă". Care era specia acesta? Păi era un fel de zodie formată din aproape toţi românii, mai puţin comuniştii de frunte şi băieţii descurcăreţi. De ce "musculiţă"? Pentru că românii erau atraşi ca musculiţele de lumină, de cele câteva ore de televizor, şi acestea pline de Ceauşescu, ori de cozile interminabile pentru o rolă de hârtie de şters dosul, ori pentru vreun tacâm de pui. Descurcăreţii nu erau musculiţe. Ei nu stăteau la cozi, erau cei care făceau cozile să se formeze! L.A. era băiat tânăr atunci. Creştea. Învăţa la Liceul Viilor – cu profil de a
