După ce a introdus „dinţii tari” între calităţile prezidenţiabilului PSD, lui Marian Vanghelie nu i-a luat mai mult de o săptămână să-l identifice: Mircea Geoană. Sursa: Codrin Prisecar
Şi ca să-i convingă pe so cial-democraţi că i-a găsit naşul lui Traian Băsescu, Vanghelie a invocat „simţul de animal” pe care-l are. „Geoană o să-l bată pe Băsescu. Eu îl susţin pe Geoană, iar eu am simţ de animal când e vorba de o asemenea confruntare”, le-a explicat liderul PSD B ucureşti tinerilor social-de mocraţi, reuniţi la Geoagiu Băi. Postura de prezidenţiabil îi surâde şi preşedintelui PSD. Mircea Geoană şi-a asumat-o şi el tot într- un mod plastic.
„În primăvara viitoare mi-ar plăcea să culeg ghiocei din grădina unui palat pe care nu doresc să-l numesc deocamdată”, le-a spus el tinerilor PSD-işti. Mai mult, Geoană a făcut apel la unitatea partidului, indiferent de cel care va fi desemnat să intre în cursa pentru Cotroceni. „În clipa în care se decide să candideze Geoană sunt convins că Năstase şi Iliescu merg în spatele lui Geoană şi dacă merge Adrian Năstase, toată lumea îl sprijină pe el”, a spus acesta. I
liescu: Năstase are un handicap
Declaraţiile lui Geoană nu l-au încântat foarte tare pe Adrian Năstase, care se vede şi el contracandidat al lui Traian Băsescu. „Eu nu ştiu dacă, până la urmă, culesul ghioceilor intră în fişa postului de la Cotroceni. (...) Este important ca acela care va culege ghiocei, anul viitor, la Cotroceni, să nu fie Traian Băsescu”, a comentat Năstase.
Mai temperat, Ion Iliescu i-a caracterizat scurt pe cei doi posibili candidaţi. Dincolo de „handicapul” actual pe care îl are, Adri an Năstase „e unul dintre oamenii politici inteligenţi”, a comentat preşedintele de onoare al PSD. Cât îl priveşte pe Mircea Geoană, Iliescu a spus că acesta a evoluat şi ca şef de partid, şi ca preşedint