Florence K. Berger, o scriitoare care a vizitat in 1877 Bucurestiul, nota in cartea sa
"O iarna in orasul placerii": "…Daca iesi pe strada cu trasura ta eleganta, care s-ar potrivi foarte bine si la Paris, caii pot cadea pana la genunchi in crevasele care se casca in mijlocul drumurilor… iar daca te saturi sa fii zgaltait, scuturat si impins dintr-o parte in alta si esti nerabdator sa cobori din ea si sa mergi pe jos, curaj, pentru ca ghetele tale lacuite se pot scufunda cu totul in praful alb sau in zapada, sau in zloata, sau in noroi, dupa anotimp". Este doar una dintre observatiile facute de scriitori, jurnalisti sau diplomati care stau marturie ca de sute de ani incoace starea deplorabila a drumurilor a fost motiv de uimire constanta pentru cei ce ne-au vizitat tara. Acest amanunt a ajuns sa faca parte din identitatea noastra. Romania egal femei frumoase, peisaje extraordinare, ospitalitate si strazi pline de gropi.
Nu ne place, ne enerveaza, ne face viata grea, ne simtim rusinati mai ales cand ne comparam cu tarile vecine si, cu toate acestea, pana acum am fost incapabili sa schimbam ceva. Din 1877 incoace, evolutia acestui indicator de civilizatie este minimala. In timp ce tarile dezvoltate se lupta pentru mii de kilometri de autostrazi, noi de abia am depasit doua sute. Asa se explica de ce in "Raportul anual al competitivitatii 2008-2009", la capitolul "Calitatea drumurilor", Romania ocupa un socant loc 126 din 134, umar la umar cu Burkina Faso, Burundi, Zambia, Mozambic si Uganda si depasita cu mult de Bulgaria, Ungaria, Slovenia. Aceste statistici sunt tratate la Bucuresti cu o lejeritate uluitoare, de parca ar privi o alta tara. Daca, brusc, echipa de fotbal ar incepe sa piarda la scor meciurile cu Liechtenstein, cu Insulele Feroe si cu San Marino, s-ar produce un cutremur national.
Daca am tine-o asa cativa ani si echi
