Acesta ar fi trebuit sa fie un an de sarbatoare pentru Europa Centrala si de Est. Se implinesc 20 de ani de la caderea zidului Berlinului, zece ani de la expansiunea spre Est a NATO si cinci ani de cand a inceput extinderea in regiune a Uniunii Europene.
Dar criza economica globala a estompat aproape in totalitate motivele de sarbatoare. In loc sa continue sa construiasca pe bazele cladite in ultimii 20 de ani, liderii politici din regiune simt cum aceste baze se clatina sub picioarele lor, scrie Financial Times.
Intregul continent european se indreapta spre cea mai grava recesiune postbelica. Dar spre deosebire de natiunile bogate din Vest, tarile din fostul bloc comunist se afla intr-o pozitie mult mai vulnerabila vizavi de actuala criza.
Pericolele la care aceasta zona este expusa sunt atat de mari incat liderii occidentali prezenti la summitul de la Berlin de la sfarsitul lunii februarie s-au aratat de acord cu suplimentarea sumelor puse la dispozitia Fondului Monetar International, astfel incat institutia sa poata sprijini estul continentului.
Riscul nu planeaza insa doar asupra dezvoltarii economice a acestor tari, ci chiar asupra stabilitatii lor politice. Cu toate acestea, nimeni nu se asteapta la o repetare a situatiei din anii '30. Dar explozia nemultumirilor publice vizavi de recesiune, de somaj si de nivelul de indatorare ar putea alimenta puternic populismul.
"Criza economica va avea un impact mai puternic asupra Europei de Est decat asupra vestului continentului, pentru ca sistemul economic si politic de aici este mult mai vulnerabil", a declarat Carl Bildt, ministrul suedez de externe.
Uniunea Europeana insasi se afla in impas in conditiile in care statele membre raspund provocarilor actualei crize punand interesul national deasupra solidaritatii. Iar dupa ce au lucrat din greu pentru a-si aduce tarile sub umbr