Mircea Mihăieș: „În viziunea doamnei Andronescu, România s-a integrat în propriul subsol, nu în Europa. Prin urmare, e nevoie ca învăţământul să producă indivizi anchilozaţi, cu creierul atrofiat”.
Ce găsesc eu admirabil în ţara numită România e consecvenţa. La noi, distanţa dintre promisiune şi acţiune e străbătută cât ai zice peşte. Când ne-am pus în minte un lucru, fiţi sigur că ne oprim doar dacă ne-am atins ţelul. Ne-am propus să facem o agricultură modernă? Am făcut-o! Câmpurile sunt brăzdate de canale de irigaţii, loturile cu produse „organice” înfloresc la tot pasul, fermele de animale au depăşit în productivitate ţări cu veche tradiţie zootehnică. Ne-am propus să construim câteva mii de kilometri de autostrăzi? Le-am construit! Benzină să avem, că altminteri ţi-e mai mare dragul să străbaţi România de la nord la sud şi de la est la vest. Nu tu ambuteiaje, nu tu gropi, nu tu încălcări ale legii circulaţiei. Şi tot aşa cu investiţiile din turism, industrie, sistemul bancar şi, mai ales, din sănătate şi administraţie publică.
Veţi spune că am înnebunit. Sau că m-au spălat pe creier diverşi potentaţi politici. Nu eu am înnebunit, ci indivizii care-şi imaginează că pot să ne batjocorească la nesfârşit. Iat-o, de pildă, pe madam Abramburica. Fostă ministră, fostă rectoriţă şi din nou ministră, dânsa preconizează o nouă „reformă” a învăţământului. Încă una! Nici n-am dat bine fila anterioarei guvernări, care proclamase, după cum ştiţi, învăţământul drept una dintre priorităţile zgomotoase, că începem iar cu inovaţiile.
În mentalitatea ei de bolşevică, madam Andronescu ştie din instinct ce fel de român trebuie creat pentru a fi condus cu uşurinţă: unul devitalizat, dezinformat, manipulabil, incapabil să înţeleagă rostul lumii actuale. Un prostănac căruia trebuie să i se interzică, cu orice preţ, comunicarea directă cu Europa. Dup
